cristi 27 martie 2014

Simionescu si logica utecista, frati de cruce

Mai întâi trebuie să spun că simpla alăturare a acestor două cuvinte – „Simionescu” şi „cruce” – m-a făcut să scuip în sân şi să murmur stângaci o rugăciune rapidă pentru a fi iertat de blasfemie. Pentru că, oricât am specula isteţi, Simionescu Aurel Gabriel faţă cu crucea e ca rechinul faţă cu delfinul.

Dar subiectul e altul şi pleacă de la o afirmaţie a primarului nostru captiv în negurile UTC-ului, o afirmaţie pe care – la fel cum şi tovărăşia sa afirmă că citeşte pe ici, pe colo – am citit-o şi eu pe ici, pe colo şi am fost grozav de mirat să constat că limba sucită şi răsturnatului ideilor ca pietrele prin gură au rămas perfect recognoscibile în „discursurile” deşuchiate ideologic, doctrinar şi logic ale utecistului Simionescu, ajuns acum la maturitatea deplină la care se poate executa orice cu abjecţie, dar cu un aer de profesionalism.

Înalt Tovărăşia Sa Simionescul Aurel ne explică cum stă treaba cu europarlamentarele privite din perspectiva candidaţilor: cică atunci când vine vorba de candidaţii la europarlamentare vorbim de acei candidaţi din partea României, nu din partea Brăilei sau a altor oraşe. Tovarăşul Simionescu ar trebui să ştie un lucru: când o maşină intră pe un cântar, primul lucru care ne interesează este greutatea, nu câte „roate” are sau dacă are 2 becuri roşii în portbagaj. Deci, faptul că la europarlamentare candidaţii sunt din partea României reprezintă un adevăr major pentru Europa, în timp ce, pentru noi, brăilenii, reprezintă un adevăr minor. Pentru noi, brăilenii, adevărul major şi realitatea cea mai pregnantă sunt cuprinse în următoarea întrebare: dar din toţi aceşti candidaţi români pentru europarlamentare avem şi un brăilean? Adică: la noi, în Brăila, sunt oameni de valoare care, la nivelul partidelor naţionale, s-au impus şi au fost admişi pe listele acelea de la care se va începe bătălia pentru Parlamentul European? Iar răspunsul, tovarăşul Simionescu, este următorul: Da! Da, PDL Brăila a impus-o pe Simona Drăghincescu, de pildă, pe lista naţională a PDL, care, tot printr-o reprezentare naţională, a validat-o. De asemenea, PNL Brăila are un candidat, la fel PNR Brăila, la fel FC Brăila. Excepţia – dacă tovarăşul primar primeşte şi logica dreaptă – o constituie Sergiu Diacomatu, care este membru PMP Filiala Sector 1 Bucureşti. Şi mai sunt necesare o întrebare şi un răspuns pentru a elucida „misterul” de nepătruns al logicii aurelsimionesciene. Întrebare: PSD Brăila are un om de o aşa valoare încât să se impună pe lista naţională a PSD pentru europarlamentare? Răspunsul este: Nu!

Deci, tovarăşul primar, important pentru brăileni nu este faptul că la europarlamentare candidaţii sunt din partea României, ci dacă între aceşti candidaţi sunt şi brăileni. Logica domniei voastre – observaţi că am schimbat registrul „ideologic”! – este una lipită de conceptul Partidului Unic naţional, şi nu de acela al statului democratic multipartinic, în care regula reprezentării zonale şi locale joacă un rol important. Vă recomand chiar să meditaţi la acest lucru: câtă importanţă are pentru dumneavoastră o nuntă naţională la care nu participă nici un membru din familia pe care o reprezentaţi? Mai mult – ca de la un pârlit de jurnalist la un profesor universitar doctor primar – vă recomand o lectură edificatoare privind antropologia naturalistă. E vorba de o lucrare a lui Linne, din 1735, cu titlul Systema naturae. Sunt absolut sigur că veţi pricepe repede şi veţi învăţa să distingeţi între Homo, Simia şi Bradypus.

 

 

 

Comentarii