Silviu Mares 13 martie 2018

Și în acest weekend polițiștii brăileni au depistat în trafic conducători auto care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. 

La data  de 11 martie 2018, în jurul orei 07.30, lucrătorii Poliţiei municipiului Brăila – Biroul Rutier, au depistat un conducător auto, în vârstă de 43 ani, în timp ce conducea autoturismul pe Calea Galaţi, având o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitatea a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul aflându-se sub influenţa alcoolului.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 01.00, lucrătorii Secţiei 2 Poliţie Rurală Brăila, au depistat un conducător auto, în vârstă de 28 ani, în timp ce conducea autovehicolul pe DJ 202 B, în localitatea Movila-Miresii, având o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge în vederea  stabilirii cu exactitatea a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul aflându-se sub influenţa alcoolului.

La data de 12.03.2018,  în jurul orei 12.00, lucrători din cadrul Serviciului Rutier au identificat un brăilean, în vârstă de 56 ani, care conducea autoturismul pe Calea Călăraşilor din municipiul Brăila, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o îmbibaţie alcoolică de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitatea a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul aflându-se sub influenţa alcoolului.

 

Comentarii