Silviu Mares 23 mai 2018

În perioada 15 – 22.05.2018, Poliţia Locală Brăila a efectuat verificări în teren în cadrul a 13 sesizări ale cetăţenilor în domeniul protecției mediului. Au fost soluţionate 5 sesizări și au fost aplicate 9 somaţii. 

Astfel, B. R., din Brăila a primit saomație în vederea împrejmuirii și salubrizării terenului pe care îl deține pe Șos. Buzăului nr. 67 – 69. N. I., domiciliat în București, a fost somat în vederea împrejmuirii și salubrizării terenului pe care îl deține în municipiul Brăila, strada Milcov nr. 118. Pentru terenul din aceeași stradă, la numărul 114, a fost somat A. M., din Brăila, în vederea împrejmuirii și salubrizării terenului pe care îl deține. Gh. T., din Brăila a primit somație în vederea igienizării terenului pe care îl deține în municipiul Brăila, strada Milcov nr. 116.

Bucureșteanul N. H. a primit trei somații în vederea împrejmuirii și salubrizării terenurilor pe care le deține în municipiul Brăila, pe str. Milcov nr. 116, strada Călugăreni nr. 62 și Șos. Buzăului nr.75.

De asemenea, S. M. și S.Gh., ambii din Brăila au fost somați în vederea efectuării curățeniei în curtea imobilelor în care locuiesc.

Totodată au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale conform H.C.L.M. nr.5/2003. Astfel, au fost sancționați cu amenzi în valoare de câte 200 de lei pentru neîntreținerea curățeniei în locuință, M. M., P. M., iar Z. G. și S. Valentina pentru nerepararea fațadei imobilelor pe care le dețin.

Comentarii