Silviu Mares 28 februarie 2020
Spaţiul Privat Virtual -Serviciul online disponibil pentru persoanele fizice și juridice

Prin intermediul Spaţiului Privat Virtual contribuabilii au posibilitatea de a obţine online documente precum: adeverinţe de venit, certificate de atestare fiscală, certificate de cazier fiscal, informaţii privind situaţia fiscală, etc.

De asemenea se poate verifica felul în care a declarat angajatorul contribuțiile la asigurările sociale, se pot obţine informaţii privind situaţia fiscală sau chiar se pot realiza o serie de operațiuni precum depunerea unor declarații fiscale. Toate acestea sunt posibile prin serviciul Spațiul Privat Virtual, fără a mai fi nevoie de prezența contribuabilului la sediul organului fiscal competent.

Documentele comunicate prin Spaţiul Privat Virtual au aceeaşi valoare juridică, asemenea celor comunicate prin poştă sau la ghişeu.

Serviciul Spaţiul Privat Virtual este uşor de accesat, gratuit şi disponibil 24 de ore din 24, atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice sau entităţilor fără personalitate juridică.

Contribuabilii sunt invitați să consulte rubricile special dedicate acestui serviciu online pe site-ul ANAF, unde, în secţiunea Spaţiul Privat Virtual sunt publicate Instrucţiuni înregistrare utilizatori şi utilizare Spaţiul privat persoane fizice, atât în format pdf, cât şi în format video, sau puteţi accesa următorul link: https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/Inregistrare_persoane_fizice

La cerere, contribuabilii vor fi îndrumaţi direct de către inspectorii fiscali în vederea îndeplinirii obligaţiilor fiscale, existând calculatoare în sistem self service, în vederea accesării serviciilor oferite de ANAF.

Comentarii