Silviu Mares 21 mai 2018

Teatrul „Maria Filotti’’  din Brăila participă marți, 22 mai a.c., de la ora 19.00, la  cea de-a XV-a ediție a Festivalului de Teatru de la Buzău, cu spectacolul BARBAȚI, FEMEI ȘI VIAȚA DINTRE EI –patru piese scurte de  Anton Pavlovici Cehov, în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză, dramaturgia Adrian Nicolae. Piesa Teatrului din Brăila va participa la Festivalul de Teatru de la Buzău la secțiunea oficială, desfășurată sub genericul BUZĂU IUBEȘTE TEATRUL!.

BARBAȚI, FEMEI ȘI VIAȚA DINTRE EI este un spectacol coupe ce conține patru dintre cele mai importante și celebre piese scurte ale lui Cehov in ordinea: „Calhas” („Cântecul lebedei”), ”Ursul”, „Jubileul’’ și „Cerere in căsătorie”. Redutabilul regizor Victor Ioan Frunză abordează aceste pagini celebre din creația dramaturgului rus din punctul de vedere al updatării noțiunii de vodevil, astfel că prin acest spectacol luăm contact și cu postura de autor de comedie a marelui Cehov .

Directorul de scenă Victor Ioan Frunză, alături de  compozitorul Cari Tibor, pianista Adriana Burcă, scenograful Gheorghe Mosorescu și mai ales de distribuția compusă din Alin Florea, Ramona Gîngă Corina Moise, Valentin Terente și Adrian Ștefan , încearcă să dea măsura unui ”COUPE CEHOV” inteligent, spumos, comic dar și reflexiv, substanțial și expresiv!

Festivalul BUZĂU IUBEȘTE TEATRUL! se desfășoara în perioada 19 – 26 mai 2018, și este organizat de Teatrul „George Ciprian” din Buzău, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Consiliului Județean Buzău.

Cea mai amplă manifestare cu specific teatral a orașului Buzău împlinește anul acesta 15 ani de existență, de-a lungul cărora și-a bucurat spectatorii cu unele dintre cele mai aplaudate producții ale teatralor din țară.

Festivalul BUZĂU IUBEȘTE TEATRUL se află și anul acesta sub ascendentul iubirii, cu întreaga sa constelație de posibile definiții și nuanțe.

Comentarii