Silviu Mares 26 octombrie 2017

În cadrul activităţilor de pregătire a personalului cu funcţii de conducere şi a subunităţilor de intervenţie, în data de 26.10.2017, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila a organizat şi desfăşurat un exerciţiu tactic de cooperare cu forţe şi mijloace în teren, având ca temă „Managementul integrat al forţelor de intervenţie pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de producerea unui cutremur”.

În data de 26.10.2017, ora 12.30, în zona Vrancea s-a produs un cutremur intermediar (la adâncimea de 130 km) cu magnitudinea de 7,5 grade pe scara Richter, care a fost resimţit în municipiul Brăila cu o intensitate de 6,8 grade M.S.K. – 64 (cad obiecte suspendate şi tencuială la imobilele solide şi se prăbuşesc clădirile cu structură neconsolidată).

În urma producerii evenimentului la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila au fost primite numeroase apeluri de urgenţă prin S.N.U.A.U. – 112. Cele mai multe solicitări provenind de la personalul medical şi pacienţii din Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila.

Din datele furnizate de apelanţi s-a constatat că a fost afectată clădirea Spitalului Judeţean Brăila, înregistrându-se victime în rândul persoanelor care aşteptau pentru consulataţii (plafon căzut pe un număr de peste 10 persoane), distrugeri de bunuri materiale şi avarii la reţelele de utilizare publică; se înregistrează avarii şi emanaţii de gaz metan la conducta de transport şi distribuţie care alimentează centrala termică a clădirii, existând pericolul producerii unei explozii și necesitatea evacuării persoanelor care sunt internate (nedeplasabile), din zona afectată a clădirii şi transportul acestora către alte secţii sau corpuri ale spitalului.

Pe timpul operaţiunilor de căutare-salvare, evacuare şi acordare a primului ajutor persoanelor surprinse de dărmâturi ca urmare a cutremurului, comandantul intervenţiei este anunţat despre posibile avarii la aparatul ELTEX 400 folosit la secţia de radiologie, existând posibilitatea de iradiere a pacienţilor, personalului medical şi cel de intervenţie ce se află la etajul 1 al spitalului.

În zona spitalului a avut loc și un accident de circulație, pentru care a fost necesară intervenția echipajelor de la SMURD și SAJ și a Serviciului de descarcerare pentru a scoate șoferul și un pasager din autoturism.

Pe acoperişul spitalului se executau lucrări de reparaţii de hidroizolaţie. În urma producerii cutremurului, lucrătorii au intrat în panică, părăsind terasa, lăsând nesupravegheate mijloacele specifice pentru executarea lucrării (butelie şi arzător) fapt ce a condus la izbucnirea unui incendiu. Arde hidroizolaţia pe o suprafaţă de 80 mp. şi materiale bituminoase cu degajare de fum dens şi gaze toxice fierbinţi.

Din cauza prăbuşirii unor elemente de construcţii, doi lucrătorii sunt surprinşi pe acoperiş, fiind necesară evacuarea acestora.

 În cadrul exerciţiului s-au urmărit:

– perfecţionarea capacităţii de interoperabilitate în sistem integrat şi antrenarea structurilor de intervenţie în vederea gestionării unor situaţii de urgenţă cu un grad ridicat de complexitate;

– perfecţionarea pregătirii personalului, atât de conducere cât şi de execuţie, pentru cunoaşterea şi aplicarea concepţiei de acţiune în vederea gestionării unor situaţii cu un grad ridicat de complexitate şi de lungă durată;

– dezvoltarea deprinderilor pentru coordonarea unitară a acţiunilor de intervenţie, identificarea şi monitorizarea riscurilor existente precum şi armonizarea pregătirii personalului operativ pentru realizarea în timp scurt şi în mod organizat a măsurilor şi acţiunilor de protecţie şi intervenţie în caz de cutremur;

– verificarea concepţiei de acţiune stabilită prin planul organizării şi desfăşurării exerciţiului, a modului de punere în aplicare a Planului judeţean de apărare în cazul producerii unei situaţii de urgenţă specifice provocate de cutremure şi/sau alunecări de teren, a Planului Roşu de Intervenţie şi a Planului Alb la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă, planurilor de acţiune şi de cooperare la nivel judeţean şi local precum şi a procedurilor operaţionale de acţiune;

– verificarea viabilităţii procedurilor operaţionale de acţiune, testarea capacităţii de reacţie şi intervenţie între forţele participante la exerciţiu şi stabilirea căilor de perfecţionare a acestor activităţi;

– verificarea modului de realizare a fluxului informaţional pentru gestionarea situaţiilor create şi menţinerea cooperării între componentele sistemului integrat;

– realizarea unei informări complete a populaţiei, privind modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă de această natură, precum şi modul de acţiune al forţelor de intervenţie, stimularea voluntariatului în astfel de situaţii şi sublinierea importanţei solidarităţii umane în cazul producerii unor astfel de evenimente;

– pregătirea psihologică a personalului de intervenţie şi a populaţiei pentru cunoaşterea modului de acţiune/comportare pe timpul operaţiunilor de stingere a incendiilor, căutare-salvare, acordarea primului ajutor medical, evacuare şi relocare temporară în situaţia creată, conform situaţiilor speciale create;

– stabilirea gradului de acoperire cu forţe şi mijloace, în cazul manifestării unor situaţii de urgenţă cu efecte deosebite.

La exerciţiu au participat: membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, comanda inspectoratului, grupa operativă, patru echipaje de intervenţie-stingere, două echipaje de descarcerare, patru echipaje SMURD, trei echipaje de căutare-salvare, echipajul de cercetare C.B.R.N. şi echipa de voluntari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila, un echipaj de cu autospeciala de transport personal şi victime multiple din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Gl. Eremia Grigorescu” al judeţului Galaţi, un echipaj din cadrul Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Brăila, două echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Brăila, doi medici şi patru asistenţă medicali din carul Unităţii de primiri Urgenţe, două echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Brăila, un echipaj din cadrul Garnizoanei Brăila şi o grupă de voluntari din cadrul Filialei de Cruce Roşie Brăila.

Această prezentare necesită JavaScript.

Comentarii