STRÁCHINĂ, străchini, s. f. Vas de lut ars, de ceramică etc., ușor adâncit, întrebuințat la țară în loc de farfurie; blid. – Cantitate de mâncare cuprinsă într-un astfel de vas. – Din ngr. ostrákinos.
Dex-ul revelează o definiție seacă, tehnică, cuprinzătoare într-un anume fel, dar cât de searbădă…
Până la urmă nu are nicio relevanță dacă le cumpărăm ca să le ţinem în casă, pe post de ornamente autentic românești, dacă dorim să punem flori în ele sau chiar (în cazul fericit) să le folosim potrivit scopului pentru care au fost făurite de meșteri.
Străchinile de lut autentice sunt iarăși la mare preț, pentru că „moftul” bio-tradiţional i-a „virusat” pe cumpărători şi cu această idee veche. Ori nouă…?
Cu toții am observat că din ce în ce mai mulți oameni, vecini, prieteni ori dușmani, colegi de birou, declară ritos că sunt entuziaștii traiului sănătos.
Evident, în mentalul colectiv, noțiunea „traiului sănătos” este o nebuloasă, o urmare a principiul „efectului mersului în grup” (de-i mai zice și turmă). Sunt adoptate cu fervoare tot felul de „curente”… să-ți cumperi numai veșminte naturale, să mănânci alimente bio, organice, să recurgi la terapii holistice, efecte placebo, sau chiar leacuri băbești dacă esti suferind, să nu mai folosești săpun, detergenți (poate pe principiul că numai nespălații… se spală!) și alte asemenea bazaconii care, uneori, ating latura patologică a comportamentului în societatea civilizată.
Stranie introducere pentru o strachină de lut, nu?
Dragilor, redescoperirea strachinii de lut, fără a lua în considerare „mofturile” enumerate mai sus, poate fi unul din elementele utile din viața noastră.
Olăritul nu este o meserie uşoară. Olarul trebuie să cunoască bine tainele acestui meşteşug. Lutul este scos din locuri speciale, apoi e adus în gospodărie şi frământat bine fie cu mâinile, fie cu picioarele sau cu un ciocan mare, din lemn, şi amestecat cu apă pentru a fi obţinută o pastă curată, care se taie felii. Bulgărele din argilă este modelat pe roata olarului, învârtită de meşter cu mare viteză, pentru ca lutul să nu se usuce. Cocoloşul de pământ atent modelat de mâinile olarului în forma dorită e aşezat apoi la uscat câteva zile, apoi ars în cuptor, ca să capete duritate, după ce a fost în prealabil ornamentat şi smălţuit. Culorile folosite pentru decorarea obiectelor sunt naturale. Îmbinarea cromatică este specifică fiecărei zone renumite în olărit, iar vasele au fel de fel de întrebuinţări indiferent dacă sunt folosite în scop casnic sau ritualic.
Odinioară, multe vase din ceramică erau sparte înainte de începerea postului, pentru ca mâncarea să nu fie pusă din greşeală într-un blid în care a fost mâncare de dulce.
Oalele în care se vindea vin muşteriilor ieşiţi la plimbare prin parcurile oraşelor erau sparte după ce erau golite, pentru a nu fi vândute altora cu vin, drept vase curate.
Astăzi, olarii care îşi întind marfa în târguri deapănă poveşti despre cum se plămădeşte lutul şi istorisesc prin ce miracol ies din mâinile lor oale, ulcioare şi farfurii atât de frumoase. „Hai la oale, neamule!”
Din nefericire, „sfântul” vas pentru preparat mujdeiul de usturoi are echivalent modern, din plastic sau sticlă, dar tot versiunea mai veche pare să ofere o savoare deosebită, iar acest mic truc este folosit chiar şi de specialiştii bucătari cărora normele igienico-sanitare le impun, practic, să arunce tot ce e tradiţional în veselă pentru a face loc inoxului…
În ce priveşte vasele din lut, ceramica tradiţională, nici acesta nu este acceptată oficial în alimentaţia publică, dar este folosită larg mai ales în pensiunile agroturistice, pentru că tocmai clienţii amatori de tradiţii şi trai sănătos o cer.
În fond, clienţii au dreptate, chiar dacă nu întotdeauna ştiu de ce.
… Oala confecţionată artizanal din lut, păstrează o temperatură constantă.
… Vinul rece adus la masă în oală de lut, se va păstra rece şi plăcut mai mult timp, în timp ce sarmalele sau orice mâncare fierte în vas de lut se încălzesc şi fierb uniform.
… Chiar şi la servirea ciorbei se profită de acest mic avantaj, pentru că nu se va răci repede şi neplăcut dacă este pusă în strachina de lut.
… Borşul de putină se acreşte mai repede şi este mai gustos dacă este făcut în vas de ceramică şi lista avantajelor descoperite de utilizatorii vaselor de ceramică artizanală poate continua.
Nu toţi mușterii de străchini şi oale de lut se gândesc însă să profite de calităţile lor în bucătărie.
Cvasimajoritatea noastră, mai ales citadinii, nu gătesc aproape deloc şi nu au cum să cunoască astfel de detalii.
În schimb ne simțim inexorabil atraşi de aranjamente interioare cu tentă folclorică aşa că, blidele de lut sunt accesorii râvnite. Le etalatăm pe pereţi, expuse mai mult sau mai puţin inspirat prin camere sau transformate în ghivece de flori originale.
Din fericire, de multe ori, fără mare efort sau cunoştinţe speciale, decoraţiunile „de modă veche” au rezultate bune şi schimbă orice locuinţă, dându-i un aer calm, patriarhal.
Chiar și așa, trend ocazional, modă trecătoare, fiță, moft sau oricum vreți a-i spune, obiect magic, vechi și nou, prezență perenă și discretă, în viața noastră, strachina de lut a fost și va rămâne, același prezență aproape demiurgică, care face și desface, de care ne aducem mereu aminte cu drag, ca simbol al începutului, magie indescriptibilă a vremurilor de odinioară.