Mihai Tudose pentru europarlamentare - ProRomania
Silviu Mares 8 martie 2019

Consilierul municipal PNL, Adrian Tabarac a spus că sistemul de ticketing implementat pe mijloacele de transport în comun din Brăila este un eșec. Acesta a spus că cititoarele de carduri care au fost montate pe autobuzele Braicar au creat mari probleme la sistemul de funcționare al autobuzelor. 

Tabarac a spus că la autobuzele la care cititoarele de carduri nu au fost montate direct din fabrică au creat probleme în bordurile autobuzelor, iar acestea stau în autobază în loc să fie pe traseu.

S-au întâmplat niște lucruri negândite la început. Am achiziționat un sistem dar nu putem să-l implementăm că au stricat autobuzele.” a spus Adrian Tabarac.

Consilierul liberal a spus că ideea a fost una bună pentru că suntem în era digitalizării și Brăila ar trebui să fie în pas cu vremurile, numai că acest sistem ar trebui să fie total funcțional, pe toate mijloacele de transport în comun.

Tabarac a spus că are informații că din cele peste 50 de autobuze noi cumpărate în ultimii doi ani și jumătate, nu toate se află pe traseu și astfel este nevoie de a se apela și la vechile BMC-uri.

Aceste autobuze noi se strică și stau în partea de service pentru a primi piesele, care nu vin de la furnizor și durează din ce în ce mai mult până aceste defecțiuni sunt remediate”, a spus consilierul liberal.

O altă problemă semnalată de această dată de călători este faptul că aceste carduri de călătorie sunt mai scumpe decât dacă s-ar folosi în continuare biletele de călătorie, lucru care, într-un oraș cu un nivel de trai destul de scăzut al celor care circulă cu mijloacele de transport în comun, se simte la buzunar.

Comentarii