braileni

Silviu Mares 1 noiembrie 2017

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, printr-un memorandum, demararea procedurilor necesare pentru construirea a cinci spitale regionale în Timişoara, Târgu-Mureş, Constanţa, Brăila-Galaţi şi Braşov. Astfel, vor fi inițiate demersuri pentru identificarea soluțiilor de finanțare pentru construirea celor cinci spitale regionale, cu încadrarea în țintele anuale de deficit, şi în cazul în care va fi […]

HC Dunarea la al patrulea esec in acest sezon al Ligii Florilor
Silviu Mares 1 noiembrie 2017

Pasa proastă a echipei de handbal de la Dunărea Brăila a continuat și în etapa a VII-a, în care au pierdut categoric în deplasarea de la Cisnădie. Dacă apărarea și-a făcut cât de cât datoria, echipa primind 21 de goluri, atacul a fost ”mână moartă”, reușind să egaleze contraperformanța din prima etapă, când au marcat […]

Medicii de familie vor picheta, joi, Prefectura si Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate
Silviu Mares 1 noiembrie 2017

Joi, 02 noiembrie a.c., în intervalul orar 11.00-12.00, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila va asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică, pe timpul acţiunilor de pichetare organizate de Asociaţia Societatea de Medicină Generală/Medicină de Familie Brăila. Acţiunile vin în urma deciziei luate în cadrul Coaliţiei “Solidari pentru Sănătate”. Ca urmare a cererii de organizare a adunării […]

Silviu Mares 1 noiembrie 2017

La data de 31 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul poliţiei Oraşului Însurăţei au acţionat, pe raza de competenţă, pe linia depistării persoanelor care conduc autovehicule sub influența băuturilor alcoolice sau care nu posedă permis de coducere. Pe parcursul acestei acțiuni, la ora 14:15, polițiștii din Însurăței l-au depistat pe un tânăr, în vârstă de 20 […]

Silviu Mares 1 noiembrie 2017

Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au acţionat pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave, precum şi pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere. Astfel, poliţiştii au constatat 66 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de aproape 31.460 de lei. De asemenea, […]

Silviu Mares 1 noiembrie 2017

La data de 31 octombrie, ofiţerul de serviciu al Poliţiei Municipiului Brăila a fost sesizat de către agenţii de pază  a două supermarketuri din Brăila cu privire la comiterea a de furturi. Agenții de pază de la cele două supermarketuri au sesizat faptul că două persoane ar fi trecut de casele de marcat ale societăţilor […]

Silviu Mares 1 noiembrie 2017

Luni, 30 octombrie a.c., s-a desfășurat concursul pentru ocuparea posturilor de director medical, director economic și director de îngrijiri la Spitalul Județean de Urgențe Brăila. Pentru primele două posturi a fost câte un singur candidat. Doar postul de director de îngrijiri a avut 5 candidați, dar după proba scrisă a rămas un singur candidat.  Medicul […]

Egal la Tulcea obtinut de selectionata UEFA 2004 a Brailei
Silviu Mares 1 noiembrie 2017

Duminică, 29 octombrie, selecţionata UEFA 2004 a judeţului Brăila, pregătită de Cristea Rusu şi Şerban Trofin, a terminat la egalitate partida disputată în deplasare cu echipa similară a judeţului Tulcea. Brăilenii au câştigat cu 3-2 prima repriză şi cu 1-0 pe cea de a doua, dar a pierdut cu 0-2 repriza a treia și meciul […]

Silviu Mares 31 octombrie 2017

Consilierul judetean PNL Danut Lungu a reactionat la declaratiile primarului Marian Dragomir privind cazurile din municipiul Braila in care unii cetateni platesc servicii de canalizare desi nu beneficiaza de acest serviciu.  Danut Lungu a postat pe o retea de socializare un mesaj la finalul caruia ii roaga pe brailenii care platesc dar nu beneficiaza de serviciul […]

Silviu Mares 31 octombrie 2017

Căminul pentru Persoane Vârstnice Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel cu sediul în Brăila organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a șase funcții contractuale de execuție vacante. Posturile scoase la concurs sunt: contabil IA, studii medii economice, vechime în specialitatea funcției minimum 10 ani – 1 post; administrator I, studii medii, vechime în muncă minimum […]

Silviu Mares 31 octombrie 2017

La data de 30 octombrie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au acţionat pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave, precum şi pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere. Astfel, poliţiştii au constatat 58 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de […]

Silviu Mares 31 octombrie 2017

Un grup de tineri brăileni au avut astăzi după amiază inițiativa de a se aduna în Piața Traian și apoi să se deplaseze în Piața Independenței pentru a aduce un omagiu victimelor de la Colectiv. Pentru unii dintre ei victimele de la Clubul Colectiv din București au reprezentat chiar prieteni, însă niciunul dintre membrii familiilor […]

Silviu Mares 31 octombrie 2017

În perioada 2-4 noiembrie, la Brăila va avea loc cea de-a V-a ediție a Festivalului International ”Mihail Sebastian”, desfășurat sub patronajul Ministerului Culturii și Identității Naționale și organizat de Federația Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic, la inițiativa Dr. Aurel Vainer, președintele acesteia. Acest eveniment reprezintă mai mult decât doar un omagiu adus celui mai […]

Silviu Mares 31 octombrie 2017

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila găzduiește în perioada 31 octombrie – 10 noiembrie 2017 expoziția itinerantă „Reprezentanțe diplomatice la Dunărea de Jos și Marea Neagră”. Expoziția este organizată cu prilejul Zilei Arhivelor Naționale. Expoziția desfășurată sub genericul „Arhive, Cetățenie și Interculturalism” prezintă documente de arhivă din secolele XIX și XX referitoare la reprezentanțele diplomatice din […]

Exercitiu de alarmare, miercuri, 1 noiembrie
Silviu Mares 31 octombrie 2017

În conformitate cu Ordinul Inspectorului General nr. 21866 din 24.07.2017 și a adresei cu nr. 1616274 din 28.07.2017 a I.S.U. ”Dunărea” Brăila referitor la ”Organizarea și desfășurarea exercițiilor privind funcționarea mijloacelor de înștiințare și alarmare în situații de urgență pe anul 2017 începând cu luna august 2017 în prima zi de miercuri a fiecărei luni, […]

Silviu Mares 31 octombrie 2017

Consilierii locali municipali și-au exprimat, în ședința de ieri, acordul pentru amenajarea străzii Anghel Saligny, între strada Împăratul Traian și strada Danubiului, în vederea ameliorării spațiului public urban de către S.C. ROMNAV S.A. Brăila. Proiectul propus de omul de afaceri Gheorghe Antistescu, patronul firmei Romnav, doreşte să amenajeze o porţiune din strada Anghel Saligny, din […]

Silviu Mares 30 octombrie 2017

Luni dimineață, de la ora 10.00, la sala de ședințe a CUP Dunărea a avut loc ședința ordinară a CLM din luna octombrie. La ședință au fost prezenți toți cei 25 de consilieri în funcție, după ce doi liberali au renunțat la funcțiile de consilieri, iar demisiile lor au fost validate astăzi în plen, fără […]

Silviu Mares 30 octombrie 2017

Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila organizează sâmbătă, 4 noiembrie 2017, ora 10.00, atelierul gratuit pentru dezvoltare personală „Trăiește-ți pasiunea cu încredere!”, susţinut de Rodica Ifrim, formator şi public speacker. Brăilenii sunt invitați să descopere deprinderi și strategii care vă vor ajuta să găsiți calea spre împlinire și succes. Evenimentul are loc la Sala „Fănuş Neagu”a […]

Silviu Mares 30 octombrie 2017

Sâmbătă, 28 octombrie a.c. poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Brăila,  au fost sesizați de agenți de pază de la trei supermarketuri, referitor la persoane care au trecut cu marfă de casele de marcat fără să o achite. Două furturi au fost comise la supermarketuri de pe raza municipiului Brăila și unul la supermarketul de pe […]

Silviu Mares 30 octombrie 2017

Vineri, 27 octombrie a.c. poliţişti din cadrul I.P.J. Brăila, Serviciul de Investigații Criminale, au fost sesizați de către Danăila Raluca Georgiana, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Brăila, cu privire la dispariția fiului ei. Femeia a reclamat dispariția de pe teritoriul municipiului Brăila, din data de 03 octombrie 2017, a fiului său, Pușcașu […]