procedura de incepere a urmarii penale

Proxenetul brailean Adrian Tiutiu arestat in Vama Bors
Silviu Mares 28 septembrie 2014

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Bihor și procurorii D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Oradea au reușit să anihileze activitatea infracțională a unui bărbat care trafica persoane, după ce le racola prin intermediul unei rețele de socializare. Procurorii DIICOT — ST Oradea au stabilit în baza probatoriului că inculpatul Tiutiu Adrian (34 de ani), din […]

Minor dat dispărut de la domiciliu, căutat de poliţişti
Anamaria Corneanu 10 aprilie 2014

  În dimineaţa zilei de 8 aprilie, la orele 10:00, brăileanul A.Anghel, în vârstă 44 de ani, a sesizat la poliţie faptul că, în ziua de 7 aprilie 2014, în jurul orelor 17:30, fiul său, Amza Mihail, de 16 ani, a plecat în mod voluntar de acasă şi nu s-a mai întors. S-a stabilit că […]

Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!
Anamaria Corneanu 9 aprilie 2014

Poliţiştii brăileni au oferit celor peste 900 de preşcolari, elevi, părinţi şi cadre didactice, cu care s-au întâlnit, câteva dintre momentele din viaţa lor profesională. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, partener activ al instituţiilor de învăţământ în cadrul Programului naţional „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, a pregătit şi în acest […]

Cu ochii pe infractori, politistii nu stiu de gluma
Anamaria Corneanu 4 aprilie 2014

  Mandat european de arestare, pus în aplicare de poliţiştii brăileni – la data de 3.04.2014, în jurul orelor 6:30, poliţiştii Biroului Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale au întreprins activităţi specifice şi au depistat-o pe T. Daniela (20 de ani), din municipiul Brăila, pe numele căreia autorităţile franceze au emis mandat european de arestare, […]

Cu ochii pe infractori, politistii nu stiu de gluma
Anamaria Corneanu 1 aprilie 2014

  Cercetat penal pentru furt de energie electrică În urma activităţilor specifice efectuate de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului-Biroul Proximitate, în ziua de 31 martie 2014, la orele 8:30, a fost depistat brăileanul T.Fănică (50 de ani), care se branşase fraudulos la reţeaua stradală de alimentare cu energie electrică. Poliţiştii au solicitat intervenţia echipei de […]

Arestat pentru complicitate la inselaciune prin metoda „accidentul”
Anamaria Corneanu 31 martie 2014

  La data de 30.03.2014, judiciarişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, în urma unor activităţi investigative, l-au depistat pe S. Nicolae, în vârstă de 57 de ani, din municipiul Craiova, pe Aeroportul „Henri Coandă” Bucureşti, în timp ce încerca să părăsească teritoriul României, cu destinaţia Londra-Anglia. În urma cercetărilor s-a stabilit că, în perioada […]

Cu ochii pe infractori, politistii nu stiu de gluma
Anamaria Corneanu 31 martie 2014

  În ziua de 30 martie a.c., la orele 13:00, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului Brăila a fost sesizat, prin apelul de urgenţă 112, de V. Moise (62 de ani), brăilean, despre faptul că a surprins un tânăr care încerca să sustragă o ţeavă din fier, îngropată în pământ la 20 de cm, […]

Cu ochii pe infractori, politistii nu stiu de gluma
Anamaria Corneanu 28 martie 2014

  În ziua de 27 martie a.c., între orele 14:00-19:30, poliţişti de la Poliţia oraşului Însurăţei şi Secţia 5 de Poliţie Rurală Viziru au organizat şi desfăşurat două acţiuni pe raza de competenţă, pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică, pentru combaterea braconajului piscicol pe Dunăre, pentru prevenirea şi diminuarea fenomenului infracţional şi al faptelor […]

Vizitiu a fost numit oficial şef al IPJ Brăila
Anamaria Corneanu 28 martie 2014

  Prin Ordin al viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, începând cu data de 26.03.2014, comisarul şef de poliţie Mircea Relu Vizitiu a fost numit în funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. La data de 19.02.2014, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române s-a desfăşurat concursul pentru ocuparea funcţiei de şef […]

Brailean acuzat de inselaciune fuge de politisti
Anamaria Corneanu 27 martie 2014

Poliţişti de la Biroul Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila efectuează cercetări pentru depistarea şi reţinerea lui LEOACĂ VERGIL, născut la data de 19 noiembrie 1948, cu domiciliul stabil în municipiul Brăila, urmărit la nivel naţional, din data de 21 martie, în baza mandatului de executare a pedepsei de 13 ani închisoare, pentru săvârşirea […]

Copil de 14 ani dat dispărut
Anamaria Corneanu 27 martie 2014

Aseară, la orele 18:00, la sediul I.P.J. Brăila s-a prezentat S.Emanuela, în vârstă de 54 de ani, din Brăila, care a sesizat faptul că, la orele 9:30, nepotul ei, CIURARU ALBERT, în vârstă de 14 ani, a plecat de la domiciliu în mod voluntar şi nu a mai revenit. Poliţiştii de la Biroul Urmăriri au […]

Cu ochii pe infractori, politistii nu stiu de gluma
Anamaria Corneanu 27 martie 2014

Acţiuni pentru combaterea faptelor antisociale În ziua de 26 martie, între orele 9.00-14.00 şi 14.00-18.30, poliţişti de la Poliţia oraşului Însurăţei şi Secţia 5 de Poliţie Rurală Viziru au organizat şi desfăşurat două acţiuni pe raza de competenţă, pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică, pentru combaterea braconajului piscicol pe Dunăre, pentru prevenirea şi diminuarea […]

O pustoiaca de 15 ani este de negasit
Anamaria Corneanu 25 martie 2014

La data de 23 martie, la orele 16:50, dispeceratul din cadrul I.P.J. Brăila a fost sesizat telefonic, prin apelul de urgenţă 112, de C.Violeta , în vârsta de 46 de ani, din municipiul Brăila, despre faptul că în seara de 21.03.2014, în jurul orelor 20:30, fiica ei, Curcan Valentina, în vârstă de 15 ani, a […]

Ziua portilor deschise la IPJ Braila
Anamaria Corneanu 25 martie 2014

Activitatea a fost organizată pentru marcarea Zilei Poliţiei Române şi a avut drept scop promovarea profesiei de poliţist şi informarea antivictimală a minorilor. Ieri, începând cu orele 11:00, elevilor prezenţi la întâlnirea cu poliţiştii le-au fost prezentate istoricul şi principalele atribuţii ale instituţiei, traseul educaţional pe care trebuie să îl urmeze dacă îşi doresc să […]

Cu ochii pe infractori, politistii nu stiu de gluma
Anamaria Corneanu 20 martie 2014

În dimineaţa zilei de 19 martie a.c., la orele 7:30, poliţişti din cadrul Serviciului Ordine Publică și Secţiei 2 de Poliţie Rurală Brăila l-au depistat pe N. Dorin (49 de ani), din municipiul Brăila, care se afla pe digul împrejmuitor al I.M.B., în zona canalului Brațul Vâlciu-Stația de Pompare Bălaia, având asupra lui un număr […]

Nebun acuzat de 72 infractiuni de distrugere
Anamaria Corneanu 16 martie 2014

În noaptea de 13 spre 14 martie, G.Cristian, din Brăila, operator reţele comunicaţii la o societate comercială de profil, a sesizat la Poliţie faptul că a surprins un bărbat care a distrus prin secţionare cablurile de distribuţie internet şi telefonie de la un bloc situat pe Calea Călăraşilor. Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa loculuişi […]

Cu ochii pe infractori, politistii nu stiu de gluma
Anamaria Corneanu 16 martie 2014

  Autorul furtului de moped a fost identificat În ziua de 13 martie, P.Nicolae (23 de ani), din comuna Măxineni, a reclamat la poliţie faptul că, în noaptea anterioară, persoane necunoscute i-au sustras un moped, parcat în faţa unui cafe-bar din localitate, pe care, ulterior, l-a găsit, însă i-a fost sustrasă casca şi o sacoşă […]

Cu ochii pe infractori, politistii nu stiu de gluma
Anamaria Corneanu 12 martie 2014

Reclamaţi pentru furturi – În dimineaţa zilei de 11 martie a.c., la orele 8:00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Comunal Movila Miresii au fost sesizaţi de S.Vasile (46 de ani), din comuna Movila Miresii, despre faptul că, în noaptea de 6 spre 7 martie a.c., persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinţei sale şi […]

A pelcat de acasa in luna ianuarie si nici pana astazi nu este de gasit
Anamaria Corneanu 12 martie 2014

O întreagă familie din satul Cuza Vodă stă ca pe ghimpi de aproape două luni, de când Belu Dumitru a dispărut de acasă şi de atunci este de negăsit. Brăileanul a fost în urmărie şi la nivel naţional, însă nimeni pare să-l fi văzut pe bărbat. Poliţiştii din cadrul Biroului Urmăriri, compartimentul Serviciului de Investigaţii […]

Cu ochii pe infractori, politistii nu stiu de gluma
Anamaria Corneanu 11 martie 2014

  A refuzat să-i restituie telefonul, fiind cercetat pentru abuz de încredere. În dimineaţa zilei de 10 martie a.c., la orele 9:30, P.G. (17 ani), din oraşul Însurăţei, a sesizat, prin plângere, personalul de serviciu din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei, faptul că, în noaptea de 7 spre 8 martie a.c., i-a împrumutat un telefon mobil […]

Cu ochii pe infractori
Anamaria Corneanu 6 martie 2014

  Agresat de vecini-Ieri, la data de 4 martie a.c., la orele 13:00, R.Gheorghe (81 de ani), din satul Lanurile, comuna Viziru, a sesizat la poliţie că, în ziua de 26.02.2014, în jurul orelor 21:00, a fost agresat în curtea sa de vecinii V.Stănel (38 de ani) şi G.Costică (56 de ani), fiind lovit cu […]

Anamaria Corneanu 5 martie 2014

Poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de circa 19.000 de lei-În ziua de 4 martie a.c., la orele 16:20, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică i-au depistat, pe bulevardul Dorobanţilor, în apropierea intersecţiei cu strada Tineretului, pe R.Domiţian (43 de ani), C.Gheorghe (44 de ani) şi C.Aurel (45 de ani), din localitatea Pusta, oraşul Şimleul […]

Anamaria Corneanu 4 martie 2014

Minori cercetaţi pentru infracţiunea de furt calificat În baza activităţilor investigative efectuate de poliţiştii liniei de muncă Furturi din Patrimoniu, din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale s-a probat că, în noaptea de 30 spre 31 ianuarie a.c., M.A. (17 ani) şi V.I. (17 ani), ambii din municipiul Brăila, au pătruns, prin escaladarea gardului împrejmuitor, în […]

Anamaria Corneanu 4 martie 2014

În urmă cu două zile, o femeie a găsit pe strada Anghel Saligny trupul neînsufleţit al unui bărbat. Trupul bărbatului a fost transportat la sediul IML Brăila, în vederea efectuării necropisiei, timp în care oamenii legii au descoperit identitate bărbatului. La data de 02.03.2014, la orele 17:05, personalul medical din cadrul U.P.U. Brăila a sesizat […]