Silviu Mares 7 noiembrie 2017
Tanara de 16 ani disparuta de la domiciliu

Minora din comuna Șuțești care a plecat de acasă în noaptea de vineri spre sâmbătă, s-a întors aseară la domiciliu.  Florentina Lavinia Ceamă s-a întors acasă, luni seară. Ea le-a explicat polițiștilor că ar fi fost plecată cu prietenul ei, însă a omis să le spună părinților că va lipsi o perioadă timp de acasă.

Polițiștii au revocat măsura urmăririi față de minora care a fost reintegrată în familie.

Reamintim că duminică, 5 noiembrie 2017, lucrătorii Poliţiei oraşului Ianca au fost sesizaţi de către o persoană, cu privire la faptul că, în noaptea de 3 spre 4 noiembrie 2017, în jurul orei  03.00, Florentina Lavinia Ceamă, în vârstă de 16 ani, a plecat de la domiciliul din comuna Şuţeşti, județul Brăila, fără se cunoaşte destinaţia şi de atunci nu a revenit.

Semnalmentele fetei date dispărută sunt: constituţie corpolent atletică, greutate circa 65kg., înălțime 1.65-1.70, faţă ovală, ten măsliniu, păr negru drept lung, ochi albaștri. Nu se cunoaşte cu ce este îmbrăcată.

Persoanele care pot oferi relaţii, sunt rugate a anunţa cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul de telefon pentru apeluri de urgenţă 112.

Comentarii