Silviu Mares 6 decembrie 2017
Trei tineri brăileni depistaţi de poliţişti având asupra lor pliculeţe cu substanţe vegetale

În ultimele două zile, polițiștii brăileni au depistat trei tineri brăileni care aveau asupra lor pliculețe cu substanțe vegetale.

Marți, 5 decembrie a.c., la ora 14:15, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică au oprit în trafic, pe DN 22B, un autoturism în care se aflau doi brăileni, cu vârste de 19 şi respectiv 20 de ani.

În urma controlului corporal efectuat de poliţişti, asupra pasagerului, în vârstă de 19 ani, au găsit în buzunarul blugilor un plic din plastic transparent, autosigilant, ce conţinea o substanţă pulverizantă albă. De asemeana, în geaca acestuia au fost găsite 9 plicuri din plastic transparent, autosigilante, ce conţineau o substanţă vegetală marunţită, de culoare verde.

După efectuarea controlului autovehiculului, a fost găsită, în torpedou, o pungă din plastic, compartimentată în două, ce conţinea o substanţă vegetală marunţită, de culoare verde.

Tot ieri, la ora 23:00, poliţiştii l-au depistat, pe o stradă din municipiul Brăila, pe un alt tânăr, în vârstă de 18 ani, din Brăila, în timp ce avea asupra sa un pliculeţ din plastic transparent, autosigilant, ce conţinea o substanţă vegetală.

Persoanele au fost conduse la sediul poliţiei în vederea continuării cercetărilor, acestea fiind preluate de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, conform competenţelor.

La data de 4 decembrie a.c., la ora 15:30, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat pe un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din Brăila, în timp ce se afla la scara unui bloc din municipiu.

În urma efectuării unui control corporal, poliţiştii au găsit în buzunarul gecii acestuia o ţigară confecţionată artizanal, din substanţe vegetale, fiind condus la sediul poliţiei.

Cercetările vor fi continuate de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, conform competenţelor.

Comentarii