Silviu Mares 10 august 2018

În perioada 3-5 august a avut loc prima ediţie a turneului de şah clasic “Trofeul Dunav”, competiţie organizată de CS “Micul Prinţ” Brăila. La turneu au participat copii şi juniori cu vârste până în 20 de ani.

Turneul a fost organizat pe două secţiuni distincte, una rezervată şahiştilor începători, care a avut loc la Muzeul Brăilei, iar cealaltă, pentru şahişti consacraţi, care a avut loc la Cantina Sport a Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Brăila. La această secţiune au participat jucători din Brăila, Galaţi, Buzău, Constanţa, Medgidia, Slobozia, Bucureşti, precum şi un grup de sportivi din Republica Moldova, a căror participare a conferit statutul de turneu internaţional.

Turneul avansaţilor a fost câştigat de Cosmin Codreanu urmat în clasamentul general de Gabriel Voicu, ambii de la Şah Club Galaţi, singurii jucători neînvinşi după cele 7 runde. Codreanu a acumulat 6 puncte, iar Voicu – 5.5 puncte. Pe locul al treilea s-a clasat Victor Dumbravă de la CS Orizont 64 Brăila, el fiind urmat de Alina Vorniceanu de la Şah Club Galaţi, Eduard Cotoros de la Fianchetto Constanţa, Alexandru Gheorghiu de la CSM Bucureşti, Marina Andres de la Şah Club Galaţi și Radu Cârâc de la CS Medgidia.

Pe locurile 9-12 s-au clasat în ordine Alina Mihailova din Republica Moldova, care a acumulat 4.5 puncte, Mihaela Cristea de la CS Diana Galaţi, Alexandru Barbu de la Şah Club Galaţi și Ioan Bratu de la Voinţa Buzău.

La grupa copiilor U12, care au evoluat tot în turneul open, locul întâi i-a revenit şahistului de la CS Micul Prinţ Brăila, Andrei Giugiuc. El a fost urmat de gălăţeanul Andrei Dumitraşcu şi de un coleg de club, Ciprian Vasilescu.

La U10 pe primele două locuri s-au clasat David Găzdaru și Teodor Dache, ambii de la CS Micul Prinţ, urmați de David Arora de la Satori Slobozia. Rareş Găzdaru şi Larisa Rădulescu, ambii legitimaţi la clubul organizator, au ocupat primele două locuri la U8.

În perioada 8-15 august în cadrul evenimentelor dedicate Zilelor Municipiului Brăila, CS Micul Prinț Brăila a fost invitat să organizeze concursul de sah ”Brăila, Orașul cu salcâmi”, eveniment pentru copii și juniori care se va desfășura în diferite locații din oraș.

Trofeul Dunav se anunță a deveni unul dintre evenimentele majore ale șahului brăilean, reluând o tradiție frumoasă, iar programul de popularizare a șahului din zilele de 10-13 august în parcurile și pe platoul din fața Primăriei, lansat tot de Clubul sportiv „Micul Prinț”, justifică optimismul că revigorarea acestui sport în orașul de pe Dunăre nu este o simplă promisiune.

Această prezentare necesită JavaScript.

Comentarii