Silviu Mares 6 decembrie 2017

Marți seara, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila s-a desfășurat etapa a II-a a Turneului Campionilor la fotbal în sală. Și meciurile acestei etape au fost spectaculoase, chiar dacă diferențele de scor au fost mai mari decât în prima zi.

În primul meci s-au întâlnit campioanele de la Turneul Instituțiilor (ISJ Brăila) și Turneul Firmelor (Pricons). ”Profesorii” s-au impus cu 4-1 (1-0) și sunt aproape calificați în Finala Mare a Turneului Campionilor. Meciul a fost echilibrat până la finalul primei reprize, Costin Dobrin deschizând scorul în minutul 19. În primul minut al reprizei a doua Viorel Tănase a majorat avantajul celor de la ISJ. În minutul 26 Daniel Cazan a redus din handicap și Pricons a reaintrat în meci. În minutul 33 Dobrin a refăcut diferența de două goluri, iar un minut mai târziu Cătălin Spirea a marcat pentru 4-1.

În al doilea meci s-au întâlnit Armata și Ronțăilă. ”Militarii” s-au impus fără drept de apel cu 9-2 (4-1). Pentru învingători au marcat: Cătălin Constandache în minutele 3, 22, 31 și 36, Valentin Ioniță în minutele 5 și 34, Viorel Banciu în minutul 6, Adrian Zăgan în minutul 13, Cristian Pascu în minutul 28. Pentru Ronțăilă au marcat Ovidiu Pănuț în minutul 16 și Viorel Parlea în minutul 36.

Miercuri, 6 decembrie, de la ora 17.30, se vor întâlni Pricons și Ronțăilă, iar de la ora 18.30 se vor întâlni Armata și ISJ Brăila.

După două etape clasamentul este următorul:

  1. Inspectoratul Școlar Județean – 6 puncte golaveraj 8-3
  2. Armata – 3 puncte golaveraj 13-7
  3. Pricons – 3 puncte golaveraj 6-8
  4. Ronțăilă – 0 puncte golaveraj 4-13

Această prezentare necesită JavaScript.

Comentarii