Umilirea brăilenilor este pentru primarul Dragomir un instrument pedagogic

by C. Cristi | vineri, Oct 7, 2016

viorel.marian.dragomir_

O să fiu sincer: ultima idee a primarului Marian Dragomir m-a uluit, într-o primă fază, apoi m-a înspăimântat, în cele din urmă. Domnul Marian Dragomir vrea să tocmească agenţii de poliţie pentru a le face fotografii brăilenilor care aruncă gunoi pe domeniul public, apoi să publice aceste fotografii în ziarele brăilene. Domnul Marian Dragomir ştie ce presupune acest lucru, ştie că acest lucru înseamnă a-i umili pe acei brăileni. Domnia sa consideră că umilirea acestor brăileni este un instrument pedagogic care „are rolul său” – aşa s-a exprimat domnul primar, din câte citesc prin gazete.

Nici nu ştiu cum să încep… Mă gândesc, pe de o parte, că domnul Marian Dragomir, înainte de a fi primar, este un tânăr de vreo patruzeci şi ceva de ani, căsătorit cu o doamnă drăguţă şi având un copil simpatic foc. De asemenea, domnul Marian Dragomir pare că îmbrăţişează ideea de libertate, ideea de demnitate, comunicarea directă cu concetăţenii săi, succint spus domnul Dragomir pare a fi un om care înţelege că fiinţa umană este o chestiune tare complicată, faţă de care nu te poţi raporta decât tot ca fiinţă umană, cu complicaţiile tale cu tot. Într-un cuvânt – cu răbdare şi deferenţă. De aceea, în spiritul ideii de mai sus, pentru început, mai degrabă i-aş recomanda domnului primar Dragomir Marian să încerce să priceapă două fenomene (primele care-mi vin minte) privind UMILIREA. Primul – revoluţia culturală din China. Cu puţină răbdare, domnul primar Marian Dragomir poate vedea în filmări uşor de găsit cum cei „vinovaţi” în viziunea lui Mao erau înşiraţi de-a lungul străzilor, aşezaţi în genunchi şi pălmuiţi în faţa întregului popor. Marea majoritatea a celor care erau umiliţi în aşa hal aveau o anumită vârstă. Cei care-i, pălmuindu-i, îi umileau – evident, în spirit pedagogic – erau tineri ca dimineaţa în zi. Cum domnul Dragomir nu pare a se tulbura deloc la acea istorie ce ridică probleme etice, morale sau ideologice, mă gândesc că, poate, reacţionează sufleteşte. Mă gândesc că, dincolo de interpretările istorice, poate sufletul domnului Marian Dragomir va fi tulburat când va vedea ce grozăvie este pentru un om să fie umilit public şi cât de greu suportabil este să priveşti oameni maturi, în genunchi, plesniţi peste faţă de tineri isterici în numele unei chestiuni de neînţeles. Apoi, îl rog pe primarul Brăilei să-şi imagineze, cu puţin efort, cum va fi viaţa ulterioară a unui brăilean după ce va fi expus în ziare ca unul care a săvârşit o crimă abominabilă. Mai mult, îl rog pe domnul Dragomir să-şi imagineze cum ar fi viaţa dumnealui după ce el, soţia sau copilul lui ar fi umiliţi în public pentru că au aruncat gunoi pe domeniul public. Un al doilea caz este privitor la nebunia dintr-un stat african în care presupuşii homosexuali sau lesbiene erau daţi la ziar, cu indicarea adresei lor. A doua zi, o mare masă de oameni care citeau ziarul mergeau la adresele indicate şi, fără o altă explicaţie sau posibilitate ca victimele să se apere într-un fel, îi măcelăreau în faţa casei, în mijlocul mulţimii. Evident, tot masacrul era dat a doua zi la gazetă.

În altă ordine de idei, demnitatea unui cetăţean român este garantată prin Constituţie, cea a unui cetăţean de pretutindeni, prin Declaraţia Drepturilor Omului. Mă gândesc că, dacă un brăilean aruncă gunoi pe domeniul public, se săvârşeşte o contravenţie. Bunul simţ ne indică soluţia: brăileanul trebuie amendat, nu trebuie umilit. Prin amendă – asta ne-o spune teoria generală a dreptului – se încearcă recuperarea acelor sume cheltuite cu prilejul contravenţiei săvârşite de brăilean, nu umilirea sa. Pedagogia de care vorbeşte domnul primar Marian Dragomir are, în acest caz, dimensiune legală, este reglementată prin acordul tuturor membrilor societăţii. Dar oroarea pe care domnul Dragomir o socoteşte pedagogică, aceea de a-i umili pe cei care săvârşesc o contravenţie, ce acoperire are?

Dar să circumscriem cazul la Brăila noastră. Pun şi eu o întrebare: care brăilean poate fi atât de ieşit din comun încât să prefere să ia un sac de gunoi în spate, să-l care o anumită distanţă şi să-l verse într-un colţ de stradă în condiţiile în care, chiar lângă casa lui, există un loc prevăzut cu coşuri sau containere de gunoi? Care brăilean poate fi atât de tâmp şi sucit încât să arunce, de pildă, ţigara pe trotuar în condiţiile în care, chiar lângă el, există un coş prevăzut cu scrumieră? Evident, există gesturile amintite mai sus, din diferite motive: teribilism, atitudine anti-sistem sau, pur şi simplu, nesimţire. Dar la fel de adevărat este faptul că posibilitatea de a fi cuviincios în Brăila este mult diminuată de chiar nesimţirea primăriei. Păi, dragă domnule primar Marian Dragomir, mergeţi, vă rog, şi întrebaţi primarii unor mari oraşe care s-au confruntat cu o criză fără precedent a gunoaielor. Şi vedeţi, vă rog, oare umilindu-i pe cetăţeni au rezolvat ei problema? Întrebaţi, vă rog, consilierii Barcelonei, de pildă, cum au făcut ca maşinile de gunoi, de toate mărimile, tipurile şi utilităţile, să fie pe străzi 24 de ore din 24 şi cum au reuşit să-i convingă pe cei din poliţia locală (ei au, de fapt, vreo 5 „poliţii”) să stea acolo unde e deficit de coşuri şi să se aplece instantaneu când cineva aruncă teribilul chiştoc de ţigară pe jos? Şi să se scuze ei în faţa celor care aruncă pe jos, deoarece acolo nu sunt suficiente coşuri? Sau întrebaţi-l pe primarul din Singapore cum de i-a venit ideea de a impune o amendă de 500 de dolari dacă scuipi pe jos, şi în ce condiţii? Dar vă spun eu. Singapore este un fost sat pescăresc ridicat în câteva decenii la rangul de metropolă şi în care contractul social este nou-nouţ, cunoscut de toţi. Vrei să stai acolo, bine, nu vrei să stai, vii la Brăila ca să te umilească primarul Dragomir. Dar chiar şi acolo se evită umilirea. Dacă eşti surprins că ai aruncat ceva pe jos, vine poliţia cu mare băgare de seamă să nu te facă de râs, te invită la secţie, îşi cer scuze pentru incidentul creat, eşti servit cu tot ce este necesar – mâncare, apă etc – şi ţi se pune un documentar care aduce toate argumentele din lume care îndreptăţesc municipalitatea să instituie amenzi atât de mari. Şi nu eşti amendat! Abia a doua oară, când arunci iar ceva pe jos, suporţi consecinţele. Eu, domnule primar Dragomir Marian, vă spun doar atât: e dificil, nu zic nu, dar reglementaţi nişte chestiuni obligatorii – contractul cu firma de salubritate, calculul aproximativ al gunoiului produs în Brăila într-un timp determinat, aprecierea cantităţii de gunoi care se va produce în condiţiile unui consumerism din ce în ce mai mare, punerea la punct a unui sistem de colectare şi reciclare a deşeurilor care să le asigure brăilenilor posibilitatea ca, în timp, să fie demni, nu umiliţi. Să nu spuneţi că nu sunt bani, că intrăm în altele. Mă opresc, legat de acest subiect, la o singură întrebare: de câte ori aţi pronunţat cuvintele „investitori” şi „investiţii” de când sunteţi primar? Asta ca să înţelegeţi de unde vin banii care nu sunt.

M-am aşteptat la multe lucruri de la primarul Marian Dragomir, dar la treaba asta cu umilirea brăilenilor care aruncă gunoi pe domeniul public, nu! Mişcaţi lucrurile, domnule primar, şi, cu timpul brăilenii vor fi exemplari. Nu-i nevoie să-i umiliţi public. Puneţi-le tot la dispoziţie şi gunoiul va nimeri acolo unde trebuie!

Mă opresc aici! Discuţia e lungă şi necesară. Dar e nevoie de încredere şi respect. Nu cred că primarul Dragomir e pregătit pentru aşa ceva. Dar, cine ştie?

 

Comentarii