Diana Corcan 15 mai 2014

mosc

Jean Moscopol se naște la Brăila pe 26 februarie 1903, într-o familie burgheză de greci.  Părinții hotărăsc să-i pună un nume pur românesc. Astfel, el va purta numele de Ioan Moscu, nume care, mai târziu, se va transforma după moda epocii în numele de scenă, franțuzit, Jean Moscopol. Institutorul Calinicos este cel care îi descoperă talentul muzical și îl îndeamnă să studieze chitara. Mai târziu, profesorul Costia îl duce la biserica ”Buna Vestire”, unde dirijorul Gherasim îi dă posibilitatea să se afirme pe post de sopran. Urmează liceul ”Pelarinos” la Galați și își manifestă aptitudinea pentru învățarea limbilor străine. După liceu, pleacă la București și se înscrie la Universitatea Politehnică. Cântă, ocazional, la renumitul restaurant ”Zissu” și lucrează ca practicant la Întreprinderea Optică ”Lares”. Este trimis de către firmă la o specializare în Berlin, unde se hotărăște să rămână și să se înscrie la Conservator. Se răzgândește, însă, și se întoarce în țară, în Brăila, unde se înscrie la Conservatorul ”Lyra”, secția de canto, pentru a-și continua studiile muzicale la clasa profesorilor Umberto Manao și Jean Andrian. Tot acum se angajează la Agenția maritimă ”M. Embiricos et Co” din Brăila, ca funcționar. În 1924 se mută definitiv la București, unde se angajează la Banca „Chrissoveloni” și se înscrie la facultatea de Aeronautică. Nu abandonează nici un moment muzica, constituindu-și o mică orchestră, cântând la banjo și, bineînțeles, cu vocea. În 1929, cântă la barul ”Zissu” câteva melodii și Alfred Pagony, șeful de orchestră, încântat de vocea lui, îi propune un duet și un salariu atrăgător. Tot el este cel care îi reinventează și numele de scenă: Jean Moscopol.

Celebritatea lui Jean Moscopol

mosc1

 

Jean Moscopol rămâne șef de orchestră la barul ”Zissu” și începe să aibă foarte mult succes. Fermecător, elegant, histrionic, știind să facă spectacol, să improvizeze pe moment, să fluiere, să cânte la multe instrumente, își fascinează publicul și devine una din vocile importante și căutate ale Bucureștiului interbelic. Directorul casei ”Pathe” e primul care îi propune să înregistreze câteva plăci fluierate care imitau naiul. Tot acum înregistrează și prima placă cântată cu vocea conținând melodia ”Balada fumului de țigară”. Îi apar discuri la casele „Homocord” și „Parlophon”. Cu orchestra lui Alexandru Leoar debutează la posturile de radio din București. Anul următor are șansa de a fi descoperit în barul ”Zissu” de către un reprezentant al „His Master’s Voice” din Londra. Acesta îl invită să înregistreze la Viena. Din acest moment cariera lui explodează. Devine artist profesionist și urcă pe scena Teatrului de Revistă ”Alhambra”, interpretând operetele „Alhambritta” și ”Lăsați-mă să cânt”. Înregistrează la Berlin noi discuri pentru gramofon și cântă la celebrul bar ”Ciro”. Fiind chemat peste tot, în România a acceptat să cânte în câteva localuri celebre precum bomboneria Lafayette sau Colonade, Lother Parc și Vișoiu. Din 1931 devine artistul exclusiv al casei londoneze de discuri ”His Master’s Voice”. În 1932, la Berlin, imprimă cu orchestre celebre ca „Honlgsberg” și „James Kok”. În timpul celui de-al doilea război mondial devine membru al Societății Compozitorilor din România și face un rol de figurație în filmul–document ”O noapte furtunoasă”, după I. L. Caragiale, interpretând  șansonetistul care cânta la grădina de vară ”Union”.

Jean Moscopol a avut șansa pe care și-o dorește orice artist, aceea de a fi o „legendă” încă din viață. A  fost adulat de public, răsfățat de femei, adunând în jurul lui o mulțime de fani care îl urmăreau și veneau după el în toate  localurile pretențioase unde cânta. Au scris pentru el piese compozitori importanți ai epocii, ca Elly Roman, Ion Vasilescu, Ionel Fernic, considerându-l un Maurice Chevalier, un Charles Trenet sau un Tino Rossi al României.

Imediat după Revoluția din 1989, Gică Petrescu afirma într-un interviu: ”Cred că el, Moscopol, a fost un Maurice Chevalier al muzicii românești. Era un senior al cântecului, de o eleganță perfectă, sufletească și vestimentară”.

 

Anticomunismul lui Jean Moscopol

mosc2

 

De la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial până în 1947, când părăsește România, atitudinea lui Jean Moscopol este una clar anticomunistă. Printr-o șansă fantastică reușește să nu fie arestat atât pentru cântecele sale, cât și pentru originile sale burgheze.

Ajuns la New York, Jean Moscopol compune pe muzica unor piese folclorice românești balade și cuplete îndreptate  împotriva sistemului politic de la București. Astfel, melodii arhicunoscute, devenite șlagăre încă din perioada interbelică, ca ”Roata morii”, ”Sanie cu zurgălăi”, ”Ce frumoasă este viața”, ”La umbra nucului bătrân”, ajung să conțină mesaje politice explicite în care sunt criticați atât reprezentanți ai regimului comunisto-bolșevic de la București, cât și exponenți de seamă ai puterii sovietice. Beria, Nicolski, Petru Groza, Gheorghe Gheorghiu Dej, Hrușciov, Malenkov sunt personaje care apar în cântecele sale de pribegie.

În anul 1970 Aristide Buhoiu îl descoperă pe Jean Moscopol în Diaspora Românească din New York, la biserica „Sfântul Dumitru”, și îl ajută să își înregistreze pentru prima dată  piesele protestatare pe un suport de vinil. Textele cântecelor sale din exil au apărut publicate și în ziarul ”Universul” a lui Aristide Buhoiu.

”Într-o țară comunistă/ Când ești fire arivistă/ Și ai și-un caracter sinistru/ Poți ajunge repede ministru/ După ce încasezi la prime/ Și te faci părtaș la crime/ Ești băgat la închisoare/ Și apoi condamnat pentru trădare/…/ Comunismul întâi te ajută/ Și apoi…te execută”. Acesta este textul cupletului intitulat ”Într-o țară comunistă”. ”Foaie verde de cartelă”, ”Tot ce e românesc nu piere ”,”Cotele țăranilor”,”Economiile săracilor” sunt alte titluri ale cântecelor sale cu mesaj social incitant și reacționar. În cupletul ”Guvernul comunist” Jean Moscopol îl critică dur pe Mihail Sadoveanu pentru atitudinea sa pro-sovietică făcând trimitere la cartea de reportaje a acestuia, ”Lumina vine de la răsărit”. E criticată aspru și familia Bălăceștilor.

Cântecele lui Jean Moscopol se pare că au circulat în perioada comunistă, în sistem de underground, și în țară. La fel cum circulau în regim de samizdat poemele Anei Blandiana, precum și alte texte, mai puțin culte, de factură folclorică, realizate de autori anonimi. Numai că Jean Moscopol a murit la New York în anul 1980, cu destul timp înainte de prăbușirea regimului comunist și nu a avut parte de o întoarcere (atât de dorită!) în patrie și nici de o recuperare pe măsură. Comuniștii avuseseră grijă să șteargă bine urmele acestui demn continuator a lui Tănase, cum, de altfel, l-au numit  cei care l-au cunoscut și l-au apreciat cum se cuvine. În anul 1993, Aristide Buhoiu lansează  la București albumul ”Tot ce-i românesc nu piere”, album pe care i-l înregistrase în anul 1970 în exil. Titlul sugestiv și recuperatoriu, care dă și numele unuia dintre cupletele sale, vine parcă să repare și să confirme că niciun efort depus în favoarea demnității și a curajului nu se pierde până la urmă.

În 2005, regizorul Ștefan Gladin realizează documentarul monografic ”Misteriosul Moscopol- Profetul ”. El vine în Brăila pentru a se documenta, călăuzit fiind de Johnny Răducanu, altă celebritate de origine brăileană, de data aceasta din zona jazzului. Pentru realizarea filmului, regizorul găsește foarte puține informații în biblioteci sau arhive.

Încă un semn că vigilența comunistă a avut grijă să-l șteargă pe Jean Moscopol din conștiința colectivă și la nivel național, și la nivel local: nepoata cântărețului, plasticiana Jeana Andreescu, îi furnizează lui Ștefan Gladin pentru acest film câteva amintiri rămase din ”moștenirea”familiei.

La sfârșitul războiului, Jean Moscopol aflat în Germania, nu se mai  putea întoarce legal în țară din cauza evenimentelor istorice petrecute. Hotărât să revină cu orice preț, încearcă să treacă Dunărea înot, fiind salvat la timp de niște pescari iugoslavi. Ajunge cu greu în România ,țară pe care, dezgustat și inspirit, o părăsește la scurt timp pentru un exil în anonimat, nu tocmai ușor de suportat de către cineva care cunoscuse celebritatea. Un exil din care nu s-a mai întors niciodată. Semn că destinul îi împărțise viața în două.

Comentarii