Silviu Mares 30 decembrie 2017

Vineri noaptea, un şofer în vârstă de 35 de ani din Brăila s-a urcat băut la volan și a pierdut controlul autoturismului intrând într-un stâlp de iluminat public de pe podul de la Apolli. 

Șoferul brăilean s-a urcat la volan în miez de noapte şi a plecat cu autoturismul Alfa Romeo pe șoseaua Baldovinești, dinspre strada Comuna din Paris către Bulevardul Dorobanţi. El a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens direct într-un stâlp de iluminat aflat pe marginea drumului. Şoferul era singur în maşina care a intrat în plin în stâlp. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul ar fi fost de 0,93 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii i-au  deschis șoferului dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

Comentarii