Silviu Mares 8 februarie 2020

Vineri seara, un brăilean, de 39 de ani, care conducea autoturismul pe Bulevardul Dorobanţilor, dinspre strada 1 Decembrie 1918 spre strada Şcolilor a produs un accident în care a avariat 3 autoturisme.

Din cauza carosabilului umed șoferul a pierdut controlul autoturismului şi a lovit alte trei autoturisme parcate pe Bulevardul Dorobanților. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale la toate cele 4 autoturisme implicate.

Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest pe conducătorul autoturismului vinovat de accident. Acesta avea o îmbibaţie alcoolică de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Comentarii