Silviu Mares 29 octombrie 2017
Un taximetrist baut, a lovit trei autoturisme

Vineri seara, la orele 19:40, un tânăr în vârstă de 32 ani, domiciliat în municipiul Brăila, a condus un autoturism pe strada Comunarzi, din municipiul Brăila, iar în dreptul blocului A33 nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de autovehiculele ce se aflau parcate pe partea stângă a carosabilului, intrând în coliziune cu acestea. În urma coliziunilor acesta a provocat pagube materiale altor trei autovehicule.

Tânărul șofer de taxi a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate la unitatea medicală două probe biologice de sânge în vederea stabilirii concentrației de alcool, fiindu-i reținut permisul de conducere.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea  infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

 

Comentarii