Silviu Mares 7 noiembrie 2018
Un câine lup lovit își caută stăpânul

Update: Câinele a fost eutanasiat la decizia medicilor. Aceștia au hotărât să-i pună capăt suferinței câinelui. Patrupedul a suferit o ruptură la coloana, iremediabilă. Salvatorul lui ne-a spus că a făcut tot ceea ce era omenește posibil. Au fost și persoane care au dorit să se implice financiar, dar, din păcate, starea în care se afla animalul se agrava iar durerile erau de nesuportat.

Ieri în jurul prânzului, un câine lup, în vârstă de aproximativ 3 ani, care a fost lovit, probabil de un autoturism, în zona Ciocârlia. Brăilenii care l-au găsit în stare de agonie, pe marginea Căii Călărașilor în zona bisericii de la Ciocârlia, au făcut tot ceea ce le-a stat în putință pentru a-l salva. Aceștia au ajuns cu animalul chiar și la o clinică din București, pentru a-i salva viața.

Am fost inițial aici în Brăila, la domnul doctor Căpățână. L-a consultat, însă nu i s-au dat șanse de supraviețuire. Apoi am mers la o clinică renumită din București. Acolo ni s-a spus același lucru. Încercăm să găsim stăpânul pentru că acest câine poate supraviețui însă are nevoie de îngrijirea stăpânului. Trebuie să stea cineva cu el, să îl șteargă când își face nevoile. Încercăm să facem și noi ce putem. Sincer vă spun, nu aș vrea să luam decizii noi, care l-am găsit. Nu putem să luăm decizia să-l eutanasiem și după aceea să se trezească proprietarul câinelui, să ne acuze că i-am omorât câinele”, a declarat Alin-Dorin Palanceanu, cel care are grijă acum de câinele lup accidentat.

Brăilenii care recunosc câinele lup sunt rugați să anunțe proprietarul! Viața acestui patruped depinde de stăpânul său. Cei care cunosc și pot să dea informații care să ajute animalul să ajungă la stăpânul său pot apela pe Alin-Dorin Pălănceanu la numărul de telefon 0755.344.861.

Această prezentare necesită JavaScript.

Comentarii