Silviu Mares 29 mai 2018

Update: În această dimineață, în prima zi după minivacanța de Rusalii, brăilenii se văd nevoiți să apeleze la alte mijloace de transport pentru a se deplasa, protestele șoferilor și vatmanilor de la Braicar intrând în a 6-a zi. Aseară o delegație a acestora au purtat discuții cu conducrea societății și a Primăriei, dar nu s-a ajuns la nici un compromis.

Preşedintele executiv al Federaţiei Sindicatului Transportatorilor din România, Vasile Petraliu, s-a aflat luni la Brăila pentru a fi alături de angajații Braicar care au întrerupt lucrul de cinci zile. Petraliu a declarat, într-o conferinţă de presă, că refuzul primarului de a veni în mijlocul protestatarilor poate fi considerată o „lipsă de respect” faţă de aceşti cetăţeni ai Brăilei.

„Noi am venit special de la Federaţie pentru a găsi împreună cu autorităţile o soluţie pentru dezamorsarea acestui conflict. Facem apel către domnul primar să înţeleagă că nu este un efort prea mare să vină în mijlocul protestatarilor să le explice punctul dumnealui de vedere, pentru a dezamorsa acest conflict. Când transmiţi prin mesageri că nu vii, oamenii cred că nu îi respecţi. Înainte de a fi salariaţii acestei societăţi, sunt şi ei cetăţeni ai municipiului Brăila. Salariaţii spun că ar fi vrut să afle un punct de vedere din partea primarului municipiului Brăila. Noi aşteptăm în cursul zilei de astăzi o invitaţie la dialog, pentru că noi avem disponibilitatea de a găsi astăzi o soluţie, pentru ca mâine cetăţenii să beneficieze de transportul public local”, a declarat Preşedintele executiv al Federaţiei Sindicatului Transportatorilor din România, Vasile Petraliu.

Salariaţii Braicar au intrat într-un protest spontan ca urmare a faptului că greva de avertisment programată pentru joi, 24 mai, pentru două ore, de sindicatele Transloc și Sindicatul șoferilor de la Braicar a fost anulată de Tribunalul Brăila, după ce conducerea companiei a dat în judecată Sindicatul Transloc, solicitând constatarea nelegalităţii acţiunii de protest şi a câştigat.

Salariaţii societăţii locale de transport în comun din municipiul Brăila sunt nemulţumiţi de faptul că peste 80% din personalul societăţii au salarii de bază la nivelul salariului minim pe economie, iar negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă pe unitate au eşuat săptămâna trecută.

Problemele de aici sunt foarte complicate, pentru că vorbim despre ore suplimentare de ordinul a zecilor de mii, care au fost executate şi nu au fost plătite în totalitate. Vorbim despre muncă continuă, despre nişte condiţii de muncă inumane. Se lucrează într-un regim de peste 10, 11, chiar şi 14 ore pe zi, aşa ceva nu am mai întâlnit la nicio societate de transport public din ţară. Problema care a generat acest conflict este legată de partea salarială. Oamenii sunt dispuşi să mai închidă ochii în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, dar nu mai acceptă să fie plătiţi cu salariul minim pe economie„, a explicat Petraliu.

Organizaţia sindicală a dat ca exemplu faptul că un şofer cu 25% spor de vechime şi 16% spor de trafic ajunge să ia un salariu net lunar de 1.600 lei, cu ore suplimentare reuşind să ajungă la 1.900 – 2.000 lei.

Nu multă lume ştie că salariaţii acestei societăţi se confruntă cu o problemă aparte, în sensul că lucrează până la epuizare, peste norma normală de lucru. Ei lucrează ore suplimentare, care nu sunt contabilizare conform legii. Am sesizat şi la ITM că aceşti salariaţi lucrează continuu mai mult de 14 zile, aşa cum prevede legislaţia în vigoare. Se lucrează 18-20 de zile continuu, asta înseamnă o suprasolicitare fizică a salariatului, nişte abilităţi diminuate şi putem pune în pericol siguranţa circulaţiei, pentru că oboseala este cea mai periculoasă în ceea ce priveşte conducătorul de vehicul„, a mai spus Preşedintele executiv al Federaţiei Sindicatului Transportatorilor din România, care şi-a cerut scuze cetăţenilor municipiului Brăila, în numele şoferilor Braicar, pentru disconfortul creat în trafic în aceste cinci zile când nu au circulat mijloacele de transport în comun.

„Vrem să ne cerem scuze cetăţenilor Brăilei pentru disconfortul creat, dar vrem să se înţeleagă că nu salariaţii sunt vinovaţi, vinovat de această problemă este managementul acestei societăţi, care a acumulat în timp toate aceste probleme. S-a încercat incitarea opiniei publice împotriva salariaţilor de la Braicar, spunând că ei au încălcat legea, dar nimeni nu a spus că din cauza încălcării legii s-a ajuns aici şi nu din partea angajaţilor. Presiunea a ajuns la maxim şi oamenii nu au mai suportat şi au întrerupt activitatea”, a completat Petraliu.

La rândul lor soferii de la Braicar au adresat și ei un mesaj brăilenilor, cu mesajul ”Și eu sunt brăilean”.

Suntem​ șoferi, șoferi de autobuze și vatmani pe tramvaiele care circulă în orașul Brăila. Suntem conștienți de faptul că v-am provocat neplăceri in ultimele zile, traficul de călători a fost perturbat in Brăila din cauza protestului nostru spontan! Ne cerem scuze, nu cerem nimic extraordinar, cerem o mărire de salariu, cerem condiții de muncă civilizate, cerem să lucrăm doar opt ore sau ceea ce lucrăm suplimentar, să ne fie plătit în luna in curs! Suntem și noi cetățeni ai acestui oraș, avem familii, avem copii! Autoritățile nu vor să vorbească cu noi, ne cer doar votul la fiecare patru ani! Condițiile de muncă sunt ca în Uganda, avem o singură linie de reparații la o flotă de 80 de autobuze! Avem o firmă externă de curățenie, două femei fac curățenie în 80 de autobuze! Scriem aceste rânduri doar pentru ca voi, concetățenii noștri, să ne înțelegeți, să​ ne scuzați pentru faptul că trebuie să mergeți pe jos și sunteți privați de transportul in comun în Brăila!
. Semnat: șoferii Braicar!

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Comentarii