Silviu Mares 2 decembrie 2019

Luni, 02 decembrie 2019, în cazarma comandamentului Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” din strada General Eremia Grigorescu, nr. 80, începând cu ora 11.00, a avut loc ceremonia organizată cu ocazia avansării la gradul de general de brigadă a domnului colonel Ionescu Vasile,
comandant al Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”.

Acordarea gradului de general de brigadă  domnului colonel Ionescu
Vasile s-a făcut în temeiul prevederilor art. 94 lit. b) şi ale art. 100
din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 80/1995 privind
statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare,
precum şi ale Legii nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, cu modificările ulterioare, având
în vedere propunerea ministrului apărării naţionale şi Hotărârea
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

La ceremonie a fost prezent general de brigadă cu două stele Marian Mazilu, locțiitorul pentru Resurse Umane al Șefului Statului Major al Forțelor Terestre care a citit ordinul de avansare în gradul de general de brigadă pentru ofițerul Vasile Ionescu, semnat de președintele Klaus Iohannis.

Vasile Ionescu este născut pe 06.06.1965 la Pitești, este căsătorit și are un copil. A absolvit Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza în 1983, apoi Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Geniu, Construcţii şi Căi Ferate „Panait Donici”, arma Geniu, în anul 1986. În 2004 a obținut titlul de doctor în domeniul ştiinţe militare şi informaţii. De la data de 13.12.2018 a fost numit comandant al Brigăzii 10 Geniu “Dunărea de Jos”.

Manifestarea de avansare în grad s-a încheiat cu defilarea unităților care fac parte din Brigada 10 Geniu ”Dunărea de Jos” și Garnizoana Brăila.

Comentarii