
Sau cel putin asta a spus Gheorghe Bunea Stancu. Podul peste Dunare a devenit deja mit in opinia multora dintre noi si a ajuns sa creeze dispute inca din anul 1995 cand a fost lansat ca si promisiune electorala. De atunci si pana in prezent nu a existat campanie, in care candidatii braileni si galateni sa nu promita constructia podului. Acum, la intalnirea cu oficialitatile celor trei judete, oficialii braileni si galateni au promis realizarea podului in cel mai scurt timp.
In anul 2011, Gheorghe Bunea Stancu si Victor Tarhon, presedintele Consiliului Judetean Tulcea sustineau ca podul va fi finantat in cadrul Stategiei Dunarii, proiectul beneficiand pe atunci si de sustinerea, cel putin la nivel declarativ a Ancai Boagiu si a Elenei Udrea.
Pentru pod s-a facut studiul de fezabilitate si s-a estimat un cost, in valoare de 400 milioane dolari, o parte din finantare urmand a fi oferita de cativa investitori chinezi care au si venit la Braila. De atunci insa, Bunea Stancu a pus esecul proiectului pe umerii lui Alexandru Nazare, despre care a spus in repetate randuri ca a lasat proiectul uitat printr-un birou pe vremea cand inca era ministru al transporturilor.
In replica, Nazare, actual deputat de Braila, ne-a spus ca nimic din ce se vorbeste despre acest subiect prin cercurile politice nu este adevarat, ci dimpotriva chiar el i-a chemat la minister pe presedintii Consiliilor Judetene din Braila, Galati si Tulcea. “Nimic din ce se spune nu este adevarat, ce puteam eu sa fac in trei luni am facut! I-am chemat pe toti la mine si le-am spus ca trebuie sa ajungem la o intelegere pentru a putea finaliza proiectul, ei in loc sa discute s-au luat la cearta. Atunci eu i-am trimis acasa, le-am spus ca trebuie sa se lamureasca unii pe altii si sa se inteleaga, pentru ca altfel nu facem nimic. Eu cred ca acest pod trebuie facut acolo unde studiul de fezabilitate indica o locatie favorabila si studiul arata locatia cea mai buna la Braila”, ne-a spus Alexandru Nazare.
Nici Stancu nu mai crede ca se va face podul
In prezent, proiectul se afla pe masa premierului Victor Ponta care i-a promis lui Bunea Stancu ca va reprezenta o prioritate pentru actualul guvern. Anul acesta este un an de cumpana pentru proiect, urmand sa se inceapa, cel putin ipotetic exproprierile printr-o hotarare de guvern. “Am vorbit cu Sova si cu ministrul Teodorovici si am promisiunea ca in 2013 se vor hotara pentru a da drumul la exproprieri printr-o hotarare de guvern. Noi trebuie sa fim disponibili pentru a oferi datele necesare dar nici eu nu mai cred asta pana nu vad excavatoarele pe teren”, a declarat Gheorghe Bunea Stancu, presedintele Consiliului Judetean Braila.
In incheiere, Bunea Stancu le-a propus celor prezenti sa formeze o delegatie pentru a merge in audienta la premierul Victor Ponta. “Promitem acest lucru de 30 de ani. Podul peste Dunare este o dorinta mai veche a celor din Macin in special dar si a tulcenilor. O sa il rugam si pe domnul Nazare sa ni se alature in acest proiect pentru ca stie foarte bine despre ce este vorba. Putem sa facem o delegatie si sa mergem la premier, asta chiar daca el ne-a spus ca podul este printre primele opt proiecte pe anul 2013”, a mai spus Stancu.
Alexandru Nazare ne-a spus ca este dispus sa isi aduca aportul in acest proiect dar a mai adaugat si faptul ca, demararea proiectului si constructia efectiva vor dura aproape patru ani, daca nu si mai mult.