Mihai Tudose pentru europarlamentare - ProRomania
Silviu Mares 16 mai 2019

Vicepreşedintele PNL Victor Paul Dobre a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă organizată la Brăila, că în această campanie de alegeri pentru Parlamentul European există o oportunitate pentru PNL, aşa cum a fost în 1996, când liberalii au câştigat alegerile alături de partenerii din Convenția Democrată.

Cred că este una dintre campaniile, poate puţine, în care PNL a crescut pe campanie. Eu prima campanie electorală am făcut-o în Duminica orbului şi sunt 30 de ani de atunci. Am făcut destule. În această campanie e o oportunitate, aşa cum a fost în 1996. Şi atunci bunicul PSD-ului de astăzi, PDSR cum îi spunea atunci, avea toate pârghiile de putere, avea toate mecanismele instituţiilor statului, şi l-am bătut. Aş mai compara cu o campanie, cea de prezidenţiale din 2014, unde la fel am câştigat pe campanie„, a declarat Dobre.

Victor Paul Dobre a mai precizat că, în cazul în care PSD ar câştiga totuşi alegerile pentru Parlamentul European, se va produce o piedică în parcursul european al României.

„Astăzi, PSD-ul dacă va continua să gestioneze această ţară, dacă va avea majoritatea şi la aceste alegeri, ne va crea o problemă uriaşă nouă ca ţară şi fiecărui cetăţean român. În acest moment, PSD este o piedică în parcursul european al României. Relaţiile îngheţate pe care le au cu colegii lor, relaţiile proaste pe care le au cu conducerea Uniunii Europene sunt o piedică pentru România”, a completat deputatul PNL de Galați. 

Comentarii