Silviu Mares 10 martie 2018

Victoria Traian nu a reușit să obțină primele puncte în Liga a 3-a nici în primul meci din 2018, fiind învinsă pe teren propriu de Agricola Borcea cu scorul de 1-3, după ce la pauză au condus cu 1-0. Prin această înfrângere echipa din Traian s-a îndepărtat și mai mult de locul 12, cel care duce la salvarea de la retrogradare.

Cu 16 jucători noi în lot, Victoria Traian a început bine meciul din etapa a XV-a din seria a II-a a Ligii a 3-a. În minutul 18 atacantul Valentin Baciu, venit în această iarnă de la liderul seriei I a Ligii a 5-a brăilene, FC Urleasca, a reușit să deschidă scorul. Până la pauză Adrian Moroșanu a mai avut două ocazii de a mări avantajul echipei gazdă pe care jucătorul venit de la CF Făurei le-a irosit.

În minutul 48 Vasile Popa comite un fault în careu, în lateral și arbitrul Mihai Motan din Aninoasa a dictat penalty pentru oaspeți, iar mijlocașul Ilie Gață a transformat penalty-ul. După golul egalizator echipa gazdă a căzut și în minutul 53 Ilie Gață a marcat pentru 2-1. În minutul 72 Adrian Grigore a majorat diferența în favoarea oaspeților. Victoria Traian putea reduce din handicap în minutul 81, dar șutul lui Valentin Baciu a nimerit bara porții echipei din Borcea.

Pentru Victoria Traian au jucat: Tunea – Toma, V. Popa, Tureac, G. Bordei – Voicu, C. Roșu, G. Cristof, Enache – Moroșanu, V. Baciu. În repriza a doua au intrat Paul Ioan în locul lui Voicu, Pavel în locul lui Moroșanu și Al. Cireașă în locul lui Tureac. Rezerve neutilizate: Dinu – Alpărean, Cl. Popa și Boitaș.

În etapa următoare, sâmbătă, 17 martie, de la ora 15.00, Victoria Traian va juca în deplasare la CSA Axiopolis Sport Cernavodă, echipă clasată pe locul 3 în seria în care echipa din Traian ocupă locul 14 fără nici un punct și cu un golaveraj de 9-68.

Această prezentare necesită JavaScript.

Comentarii