Silviu Mares 24 iulie 2019

Miercuri după amiază, pe stadionul din Plopu, Viitorul Ianca a întâlnit într-un meci amical pe ACS Universitatea Dunărea de Jos Galați, echipă nou promovată și ea în Liga a 3-a. Echipa din Ianca s-a impus cu 2-0 (0-0).

Meciul a fost unul echilibrat, echipa din Galați dând o replică foarte bună băieților pregătiți de Laurențiu Ivan. Echipa din Ianca a avut o primă mare ocazie de a marca în minutul 10. Olenic l-a văzut liber pe Ndigwe, acesta a intrat în careu, dar șutul său nu a fost suficient de puternic și de plasat și portarul Olaru a respins în corner mingea care se îndrepta spre vinclu.

Viitorul Ianca a mai avut câteva acțiuni periculoase la poarta gălățenilor, dar șutul centrare a lui Mucuță a fost reținut de Olaru, apoi Șutul de la distanță al lui Cazan a trecut pe lângă poarta gălățenilor și la pauză scorul a rămas egal, 0-0.

În minutul 51 Viitorul Ianca a reușit să deschidă scorul în urma unui atac prelungit. Mingea a ajuns în partea dreaptă la Olenic, acesta a centrat la bara a doua și Ionuț Matei a trimis în poartă din 4 metri.

În minutul 72 Colniceanu a trimis o centrare în careu, iar Vrânceanu a trimis cu capul în poarta gălățenilor.

În minutul 80 Grigoraș a pătruns în careul celor de la Ianca și a fost agățat de portarul jalbă, iar arbitrul Cosmin Fuior a dictat penalty. Lovitura de la 11 metri a fost executată tot de Grigoraș, dar acesta a trimis mingea mult peste poartă.

La rândul lor, cei de la Ianca au mai avut câteva centrări în careu, către Matei, dar portarul gălățean a ieșit și a reținut centrările din fața atacantului de la Ianca.

În prima repriză Viitorul Ianca a jucat în formula: D. Constantinescu – L. Coteț, R. Mardale, C. Stănciulescu – D. Cazan, Ad. Postolea, V. Olenic, C. Necoară – E. Ndigwe, D. Mucuță.

În repriza secundă Laurențiu Ivan a trimis pe teren echipa: D. Jalbă – Cl. Popa, G. Preda, R. Mardale (min. 67 Ad. Postolea), C. Stănciulescu – L. Coteț (min 73 C. Pisică), V. Olenic (min. 73 F. Bardaș), Ndigwe (min. 67 Vrînceanu), A. Colniceanu, Bornescu – I. Matei.

Comentarii