Inspectorul școlar general Viorel Botea a declarat astăzi că în toamna anului trecut ministrul educației a cerut șefilor inspectoratelor școlare din țară să facă propuneri de proiecte sau programe pe care le-ar considera benefice pentru județele lor, unul dintre acestea vizând extinderea programului “O masă caldă”, menit să reducă absenteismul școlar în rândul elevilor ce provin din familii nevoiașe.
Botea a explicat în ce bază au fost alese cele trei școli din județul Brăila pentru a fi incluse în rândul celor 150 pentru care se va aplica Programul ”O masă caldă”, deși au fost făcute mai multe propuneri către minister.
”Ca să încep cu Mărașu, zona Insulei Mari a Brăilei, știm că mai nimeni nu trece pe acolo, mai nimeni nu se gândește la ei și tot timpul dorim să vină copiii la școală și cerem multe lucruri. Eu am un principiu, când cer ceva, și ofer ceva. A doua propunere este școala din comuna Ciocile, unde colegii fac eforturi foarte mari ca să vină copiii la școală. Sunt mai multe sate componente și a fost un criteriu și depărtarea față de municipiul Brăila. Satul Odăieni este la 102 km de Brăila, fiind cea mai îndepărtată localitate de municipiu. Alegerea școlii din comuna Râmnicelu reprezintă un model de bune practici. De ce? Pentru că acolo colegii au hotărât să facă un program after school care presupune următoarele acțiuni: copiii rămân după ore, cei care sunt cu un nivel de pregătire ridicat își perfecționează cunoștințele, iar cei care sunt mai slab pregătiți au un program remedial, în așa fel încât după orele de curs copiii își fac temele și se duc acasă cu toate temele făcute. Având în vedere acest lucru, era firesc să-i propunem, iar acest program va fi extrem de benefic pentru copii” a spus Viorel Botea.
Ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial, însă programul va putea intra în vigoare abia după ce autoritățile elaborează și normele de aplicare.