Silviu Mares 17 iunie 2019

Joi, 13 iunie 2019, Rodbun a organizat, la Vădeni, a treia ediție a “Zilelor Super Farmer Rodbun 2019”, desfăşurată în zona aerodromului.

Cei peste 800 de fermieri ce au onorat prezența au putut asculta povestea Rodbun, începută în anul 2001. De asemenea organizatorii au prezentat diverse utilaje agricole și soiuri de grâu, iar atracția principală a fost prezentarea platformei și aplicației Nextfarm – ce va reprezenta viitorul agriculturii.

La invitația Rodbun, Dacia Unirea Brăila a avut un stand cu materiale promoționale, nelipsind antrenorul principal, Florentin Petre, care a discutat cu toți cei care se opreau la standul clubului. De asemenea, una dintre grupele de juniori îndrumate de Marian Samuilă a fost prezentă la locul de joacă amenajat de organizatori special pentru copiii invitaților.

Rodbun este partener cu Dacia Unirea de câțiva ani, în ultima parte a sezonului trecut clubul brăilean jucând cu sigla acestei firme pe tricouri. Rodbun va rămâne și în sezonul 2019-2020, când Dacia Unirea Brăila va evolua în Liga a 3-a, unul dintre partenerii echipei.

Comentarii