Silviu Mares 4 septembrie 2019

Rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de Bacalaureat 2019 se situează la 30,8%, în creștere cu 3,9% față de sesiunea de toamnă a anului trecut (26,9%). 

Din totalul absolvenților care au promovat (10.718), 8.049 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 2.669 de candidaţi provin din promoţiile anterioare. Rata de success pentru promoția curentă (2018-2019) este de 34,2%, superioară cu peste 1%, comparativ cu sesiunea a II-a a anului trecut (33,1%). În cazul promoțiilor anterioare, procentul candidaților promovați este de 23,7%.

S-au prezentat 34.815 candidaţi din cei 43.528 de candidaţi înscrişi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 70 de candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului. Nu s-a înregistrat nicio medie de 10.

La Brăila, conform datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean, doar 116 din cei 475 candidaţi prezenţi au reuşit să obţină media 6, adică o rată de promovare de doar 24,42%. Cea mai mare medie din județul Brăila a fost 7.55. Doar 13 absolvenți de la noi din județ au avut medii peste 7.00, doar unul dintre aceștia fiind dintr-o promoție anterioară

Procente de promovare de peste 40% figurează în judeţele Harghita (44,44%), Iaşi (43,69%), Gorj (42,46%), Alba (41,18%) şi Dolj (40,36%). Rata de reuşită pentru candidaţii din Capitală este de 31,95%. Rezultate scăzute (sub 25%) s-au înregistrat în judeţul Giurgiu (21,85%).

Precizăm că media minimă de promovare a examenului este 6, iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5. Procentul de promovare este calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

Contestaţiile au putut fi depuse ieri, între orele 12:00 – 16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 7 septembrie.

Comentarii