Silviu Mares 12 august 2019

Luni dimineață, în jurul orei 6.40, un accident a avut loc pe DE 584, în localitatea Valea Cânepii, comuna Unirea. În urma accidentului au rezultat cinci victime, printre care un minor de patru ani.

În această dimineață, în jurul orei 6.40, un tânăr de 20 de ani, din județul Galaţi, în timp ce conducea autoturismul pe DN 21, în localitatea Valea Cânepii, din direcţia Slobozia către Brăila, pe fondul vitezei excesive și a oboselii, a adormit la volan și a pătruns pe contrasens, unde a acroșat un vehicul condus de un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din județul Vaslui. Ulterior, autoturismul condus de gălățean a intrat în coliziune frontală cu o mașină condusă regulamentar, din sens opus, de un brăilean de 51 de ani, din comuna Cazasu, județul Brăila.

În urma accidentului a rezultat rănirea șoferului gălățean și a unei pasagere în vârstă de 18 ani din mașina condusă de acesta, precum și a șoferului și a doi pasageri din mașina condusă de bărbatul din comuna Cazasu, printre care o fetiță de 4 ani. Toți cinci au fost preluați de ambulanțe și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Conducătorii celor trei autoturisme au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând faptul că niciunul dintre aceștia nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Traficul a fost deviat o perioadă pe străzile din localitatea Valea Cânepii și a fost reluat în condiții normale în jurul orei 9.15.

Comentarii