Silviu Mares 14 august 2019

Marți după amiază, în jurul orei 16:00, o femeie, în vârstă de 42 de ani, din comuna Dudești, în timp ce conducea un autoturism pe DE 584 între localitățile Însurăței și Bărăganul, dinspre Brăila către Slobozia, nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers către stânga și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din București, care se angajase în depășirea sa.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a șoferiței, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a rămâne internată.

Ambii conducători auto implicati în accident au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Comentarii