Silviu Mares 26 iunie 2020

În această după-amiază, în jurul orei 17:20, un tânăr, de 25 de ani, în timp ce conducea un vehicul pe Șoseaua Buzăului, nu s-a asigurat la schimbarea benzii de mers și a lovit un alt autoturism care era staționat pe banda întâi, pe același sens de mers.

În urma accidentului, șoferul autoturismului staționat, un brăilean, în vârstă de 68 de ani a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând ca tânărul avea o îmbibație alcoolică de 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 1450 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile conform O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. În cauza a fost întocmit dosar penal și se continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă” a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, inspector de poliție Laura Belciugan.

Comentarii