Silviu Mares 20 iunie 2019

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila anunță care sunt categoriile de contribuabili care beneficiază de bonificații pentru obligațiile aferente anului 2018.

Conform unui comunicat al AJFP Brăila, procedura acordării bonificaţiilor pentru obligaţiile aferente anului 2018 declarate prin Declaraţia unică se aplică:

– persoanelor fizice care au depus Declaraţia unică până la 31 iulie 2018 inclusiv,     prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

– persoanelor fizice care au plătit cu anticipaţie, până la data de 15 decembrie 2018 inclusiv, obligaţiile fiscale estimate pentru anul 2018 (impozit, CAS, CASS), declarate prin Declaraţia unică.

– persoanelor fizice care au obţinut, în anul 2018, venituri anuale şi care au depus numai Declaraţia unică prevăzută la art.120 din Codul fiscal, în condiţiile prevăzute la lit.a).

Valoarea bonificaţiilor reprezintă:

– sumele rezultate din aplicarea unui procent de 5% asupra obligaţiilor fiscale declarate, aferente veniturilor estimate în anul 2018;

– sumele rezultate din aplicarea unui procent de 5% asupra obligaţiilor fiscale declarate, aferente veniturilor realizate în anul 2018.

Valoarea bonificaţiilor diminuează obligaţiile fiscale declarate prin Declaraţia unică.

Comentarii