Silviu Mares 10 septembrie 2019

Un șofer în vârstă de 49 de ani din comuna Mircea Vodă s-a urcat băut la volan, dar a fost depistat de polițiștii din Ianca cu o alcoolemie de 1,92 mg/l alcool în aerul expirat.

Marți după amiază, în jurul orei 16.20, polițiștii din cadrul Secției 4 de Poliție Rurală Ianca l-au oprit în trafic, pentru un control de rutină, pe un bărbat în vârstă de 49 de ani, din localitatea Mircea Vodă, în timp ce conducea un vehicul pe raza localității de domiciliu. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 1,92 mg/l.

Șoferul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, a precizat Laura Belciugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Comentarii