Silviu Mares 1 iulie 2020

Persoanele care sunt încadrate într-un grad de handicap vor primi o serie de facilități, s-a decis ieri în Camera Deputaților, a declarat deputatul PNL Antoneta Ioniță.

Camera Deputaților a stabilit că toți cei care solicită încadrarea într-un grad de handicap vor beneficia de gratuitate pentru obţinerea documentelor medicale și pentru evaluările medicale şi psihologice necesare întocmirii dosarului.

”Persoanele cu handicap grav beneficiază de 24 de călătorii pe an gratuite pe transport interurban, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet de tren Interregio la clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele de transport fluvial. Gratuitate pentru 12 călătorii anual cu autobuzele, navele pentru transport fluvial tren clasa a II-a primesc și persoanele cu handicap accentuat. De asemenea, persoanele cu handicap pot opta, la cerere, pentru acordarea gratuităţii la transportul interurban sau pentru decontarea carburantului necesar autoturismului aflat în proprietate, adaptat handicapului, fără a depăşi suma de 1.500 lei, anual, pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 de lei, anual, pentru persoanele cu handicap accentuat” a spus deputatul Antoneta Ioniță.

Legea mai prevede că autoritățile administrației publice locale, precum și societățile comerciale care dețin licență de traseu au obligația să ia măsuri pentru asigurarea transportului în comun al persoanelor cu handicap și să achiziționeze mijloace de transport în comun adaptate nevoilor acestora, dotate inclusiv cu sisteme de avertizare audio și video. Cât privește mijloacele de transport în comun aflate deja în circulație, acestea vor trebui adaptate, conform noilor reglementări, inclusiv dotarea acestora cu sisteme de avertizare audio și video.

”Prin toate aceste măsuri, s-a dorit facilitarea accesului persoanelor cu nevoi speciale la o viață socială cât mai aproape de cea normală și o reparație pentru cei care și așa au un trai îngreunat de suferință” spune deputatul PNL.

Comentarii