Silviu Mares 3 octombrie 2019
Apel al ministrului muncii către brăileni pentru semnarea ”Pactului național pentru bunăstarea românilor”

Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, a fost prezent astăzi la Brăila unde după o conferință de presă la sediul PSD a urmat o întâlnire cu pensionarii brăileni la Regal Ballroom, la fostul Club Progresul, iar apoi cu reprezentanții CARP-urilor la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, care va fi inaugurată mâine.

Ministrul și-a justificat prezența în preajma datei de 1 octombrie, Ziua persoanelor vârstnice, prin dorința de a da pensionarilor o cât mai mare atenție și a face un apel către aceștia de a semna ”Pactul pentru bunăstarea românilor” inițiat de PSD.

a dat asigurări joi, într-o conferinţă de presă organizată la Brăila, că cei 400.000 de bugetari, despre care preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane, Dragoş Anastasiu, a spus că ar trebui disponibilizaţi, nu sunt în pericol de a fi concediaţi, cât timp PSD este la guvernare.

Budăi a spus că prin acest pact ”PSD vrea să se asigure că legea salarizării va fi în continuare implementată, că legea pensiilor va fi în continuare implementată, că tinerii antreprenori din România nu vor fi descurajați și START UP Nation va funcționa în continuare, că IMM_urile din România vor rămâne în continuare cu impozit de 1% cei cu cifra de afaceri până la un milion de euro”.

Justificarea acestui pact vine în urma declarațiilor unor membrii ai PNL și USR referitor la oprirea aplicării legilor salarizării și a pensiei și oprirea Start Up Nation.

Budăi a făcut referire la recenta declarație a preşedintelui Camerei de Comerţ Româno-Germane, Dragoş Anastasiu, care a spus într-o întâlnire cu oamenii de afaceri germani, că un Guvern cu prim-ministru tehnocrat va ajunge la putere în 2020 în România, care iniţial va lua măsura disponibilizării a 400.000 de bugetari, iar ulterior va lua decizia renunţării la cota unică de impozitare şi adoptarea impozitării progresive.

”De curând am auzit că se vrea disponibilizarea a 400000 de bugetari, nespunând câţi dintre ei sunt profesori, câţi medici, câţi funcţionari, câți pompieri, câți jandarmi. Am crezut de cuviință să facem acest pact, dar în afara minorităților până acum nu și-a pus semnătura pe acest pact nici un alt partid de opoziție” a declarat Marius Budăi.

Referindu-se la introducerea taxei progresive, Budăi a spus că asta ar însemna reducerea salariilor, pentru că nu s-a spus care va fi nivelul veniturilor de la care se aplică cota progresivă.

Marius Budăi a precizat că, în timp ce unii solicită disponibilizarea a 400.000 de bugetari, Ministerul Muncii pe care îl conduce mai are nevoie de angajarea a încă 500 de oameni, fără necesarul pentru implementa noua lege a pensiilor.

Comentarii