Silviu Mares 21 iulie 2019

Astăzi, de la ora 10.00, are loc ultima etapă a campionatului national de dirt-track. După primele trei etape lider detașat este Adrian Gheorghe, de la CSTA București.

Etapa a treia, desfășurată sâmbătă seara, a fost câștigată de Adrian Gheorghe, cu 10 puncte, urmat de brăileanul Andrei Popa, legitimat acum la CSTA București, tot cu 10 puncte, dar Gheorghe a avut victorii directe în manșele în care au concurat împreună. Pe locul 3 în etapa a 3-a s-a clasat brăileanul Gabriel Comănescu, cu 8 puncte. Locul 4 în etapa a 3-a a fost ocupat de Fănel Popa de la CSTA București, cu 7 puncte. Mircea Agrișan a obținut doar un punct în această etapă, pentru că în manșa a doua a abandonat și nu a mai continuat concursul din cauza unei probleme la ambreajul motorului.

Florin Barabașu și Ștefan Popa, ambii de la CSM Brăila, au acumulat câte două puncte în etapa a 3-a, iar Aurelian Oaneș, de la MRM București a acumulat un singur punct. Andrei Iancu de la CSTA București a fost singurul alergător care nu a acumulat nici un punct în etapa a 3-a.

Clasamentul general înaintea ultimei etape îl are în frunte pe Adrian Gheorghe, cu 28 de puncte. Pe locul 2, cu 23 de puncte, se află Andrei Popa, de la CSTA București, iar pe locul 3, cu 15 puncte a urcat Gabriel Comănescu de la CSM Brăila. Mircea Agrișan a coborât pe locul 4, cu 12 puncte.

Comentarii