În cursul zilei de vineri, 12 iunie 2020, polițiștii au fost sesizați cu privire la dispariția, din data de 11.06.2020, a unui bărbat, în vârstă de 65 de ani, din localitatea Lișcoteanca, comuna Bordei Verde.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că acesta a fost văzut ultima dată pe marginea izlazului din zona localității Victoria, în timp ce se afla cu o turma de oi la păscut. În cursul dimineții de sâmbătă, 13 iunie, în jurul orei 10:30, polițiștii au identificat cadavrul persoanei în cauză plutind într-un canal de irigații, de pe raza localității Bărăganul. Au fost solicitați pompierii de la Garda de intervenție Însurăței, care au degajat cadavrul bărbatului din canal în jurul orei 12.30. Acesta nu prezenta urme vizibile de violență, fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și se continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.