Anamaria Corneanu 20 decembrie 2012
Colinde la… Colegiul prefectural

Colinde la… Colegiul prefecturalAstazi, incepand cu ora 10,00, in sala mare de sedinte a Institutiei Prefectului judetului Braila a avut loc anuntata intalnire a Colegiului prefectural.

In prezenta prefectului Mihaela Marcu, a subprefectului Catalin Grosu si a primarului Aurel Simionescu, si-au prezentat informarile, pe scurt, la rugamintea prefectului, a carei agenda de lucru din aceasta zi era foarte incarcata, tinand cont de codul galben-portocaliu, care cuprinsese si judetul nostru, reprezentantii Inspectoratului de Politie Judetean Braila (Informare privind masurile specifice pentru asigurarea climatului de ordine si siguranta publica pe raza judetului Braila pentru  sezonul de iarna 2012), Biroului Regional Sud-Est Braila, din cadrul Agentiei Nationale pentru Romi (Informare asupra proiectelor in acest an), Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Braila (Activitatea desfasurata in anul 2012) si Directiei Silvice a judetului Braila (Activitatea pe anul 2012).

Inainte de a se trece la ultimul punct al ordinii de zi, discutarea proiectului de hotarare pentru aprobarea „Programului de masuri pentru asigurarea climatului de ordine si siguranta publica pe raza judetului Braila, pentru  sezonul de iarna 2012-2013, de catre Inspectoratul de Politie al Judetului Braila”, un grup de colindatori (Ansamblul „Floricica” din comuna Gropeni) a dat peste cap toata organizarea, colindele si dansurile lor aducand zambete pe fetele incruntate ale asistentei.

Se pare ca ansamblul din Gropeni ar mai fi avut si alte momente artistice, dar s-au rezumat la varianta „scurta”, vreo patru colinde si doua dansuri.

Cum gazdele nu au schitat niciun semn ca au de gand sa-i omeneasca cu ceva (abia pe hol, au primit cate un pachet, de la seful de cabinet al prefectului), colindatorii au trecut drumul (Calea Calarasilor) si s-au refugiat la Biblioteca Judeteana „Panait Istrati”, dar nici aici n-au prea avut noroc (tot asa, cate ceva in desaga), pentru ca directorul acestei institutii de cultura se afla la… sedinta Consiliului judetean.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.