Silviu Mares 15 august 2019

Azi noapte, în jurul orei 2.00, Garda de intervenție Însurăței a ISU Dunărea Brăila a fost solicitată să intervină în comuna Bărăganu la un accident auto urmat de un incendiu. Pompierii s-au deplasat la locul accidentului cu o Autospecială de Stingere cu Apă și Spumă și o ambulanță SMURD.

Azi noapte, în jurul orei 2.00, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani din comuna Bărăganu, din cauza vitezei excesive cu care circula pe o stradă din localitatea de domiciliu către DJ 211B, a intrat într-un stâlp de beton. În urma impactului autoturismul a luat foc. Pasagerul din dreapta, în vârstă de 20 de ani, fratele șoferului, a fost proiectat în afara autoturismului în urma impactului. Echipajul de la Ambulanță i-a aplicat manevre de resuscitare. Din păcate, în jurul orei 3.00 a fost declarat decesul acestuia. Șoferul a fost găsit decedat la sosirea echipajelor de intervenție, trupul acestuia fiind găsit garbonizat.

Autoturismul a ars în totalitate. Gardul unei gospodării a fost și el afectat de incendiu. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Comentarii