Silviu Mares 2 noiembrie 2019

HC Dunărea Brăila a pierdut incredibil meciul de pe teren propriu cu Gloria 2018 Bistrița, după un meci nerecomandat cardiacilor. Fetele pregătite de Relu Roșca au controlat jocul din minutul 10 până în minutul 48, dar în restul timpului echipa din Bistrița și-a rezolvat problema celor 3 puncte puse în joc.

Partida a început incredibil de prost pentru echipa brăileană și în minutul 8 Bistrița conducea cu 4-0! Brăila a marcat prima dată în minutul 9, prin Dmitrovic, dintr-o aruncare de la 7 m. De la scorul de 2-6 în minutul 11, Dunărea a revenit spectaculos și în minutul 24 conducea cu 12-8! La pauză HC Dunărea a intrat în avantaj de două goluri, scor 14-12.

Czeczi a marcat primul gol al reprizei a doua, dar în minutul 36 Gloria a egalat la 16. Apoi, s-a mers cap la cap până la scorul de 20-20, moment în care Brăila a marcat două goluri legate și s-a distanțat la două ”lungimi”, scor 22-20 în minutul 48. În loc de 23-20, după ratarea Alinei Czeczi din extremă, Pristavița a redus din handicap. Czeczi a ratat din nou din extremă și Rațiu a marcat pentru 22-22. A fost rândul Marinei Dmitrovic să rateze două aruncări de la 7 metri și în minutul 54 Costa a marcat de la 7 m și oaspetele au revenit la conducere. Costa a marcat din nou, pentru 22-24 și Czeczi îl aduce în criză de nervi pe Roșca cu o nouă aruncare parată de portarul Zoqbi De Paula. În minutul 57 Costa punctează a treia oară la rând și Bistrița s-a distanțat la 3 goluri. Udriștioiu a redus din handicap în minutul 58, dar insuficient pentru a mai reveni pentru echipa brăileană, care suferă astfel prima înfrângere pe teren propriu, 23-25 (14-12).

Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Marina Dmitrovic – 6 (4 de la 7 m), Elena Dache -5, Aneta Udriștioiu -5, Alina Czeczi -4, Claudia Constantinescu -1, Diana Axinte -1 și Tamires Morena -1. În poartă a apărat aproape tot meciul Elena Șerban, care a avut câteva intervenții excepționale, dar care nu au fost suficiente pentru a aduce victoria echipei din Brăila. Marina Razum a intrat la o aruncare de la 7 m. Au mai jucat: Nicoleta Safta și Bojana Milic. revenirea pe teren a Gabriellei Szucs – Bucur nu s-a întâmplat în această etapă, chiar dacă ea a fost pe foaia de joc.

Pentru Gloria Bistrița au marcat: Costa -7 goluri, Ilyna -4, Dincă -4, Pristavița -4, Tetean -3, Rațiu -1, Vasileuskaya -1, Ardean-Elisei -1.

După etapa a IX-a Dunărea Brăila rămâne pe locul 6 cu 15 puncte, la egalitate cu Gloria Bistrița, dar cu golaveraj mai bun. În etapa a X-a echipa brăileană se va deplasa la Zalău, unde va încerca să recupereze punctele pierdute pe terenul echipei lui Gheorghe Tadici.

Comentarii