Silviu Mares 15 februarie 2018

In urma memoriului depus la Federatia Romana de Handbal, Elena Voicu a fost declarata libera de contract si a ales in cele din urma sa paraseasca echipa noastra, chiar daca aceasta avea contract initial pana in 2019.

In 21 decembrie Elena Gabriela Voicu a depus memoriu catre FRH, pentru plata salariilor restante dar si pentru a deveni libera de contract. Elena Voicu a fost platita in luna decembrie, imediat ce finantarea din partea Primariei a fost deblocata, insa aceasta a continuat procedura pentru a deveni libera de contract. 

In 5 ianuarie Comisia de Memorii a FRH i-a admis jucatoarei memoriul facut la FRH, iar conducerea HC Dunarea a inaintat un Apel la federatie,  pentru a incerca sa o pastreze pe jucatoare. Odata cu Elena Voicu si-au depus memorii si Adriana Medvedova si Oana Cirsea, dar acestea au decis sa-si retraga memoriile dupa achitarea restantelor financiare si sa ramana la HC Dunarea Braila. 

In data de 9 februarie Consiliul de Administratie al FRH a luat in discutie apelul inaintat de club impotriva Hotararii Comisiei de Memorii nr. 347/08.01.2018 si cu 14 voturi “pentru” si un vot “impotriva” au hotarat mentinerea  Hotararii Comisiei de Memorii, Elena Voicu devenind astfel jucatoare libera de contract. 

In urma deciziei definitive a Consiliului de Administratie al FRH data in 9 februarie, jucatoarea a refuzat orice tip de negociere cu clubul la care a activat in ultimii 8 ani si jumatate.

Este o pierdere pentru noi insa nu putem tine un jucator cu forta. Elena a spus initial ca va ramane pana in vara insa la ultimele negocieri nici nu a vrut sa asculte oferta noastra. Este alegerea ei. Noi in multumim pentru tot ce a facut in toti acesti ani pentru Braila si pentru echipa noastra si ii uram acesteia succes pe mai departe”, a precizat presedintele HC Dunarea Braila, George Caranica.

Conducerea HC Dunarea mai precizeaza faptul ca Elena Voicu nu a fost indepartata de la echipa si ca a fost alegerea ei sa plece, mai ales ca ea si-a depus memoriu nu neaparat pentru recuperarea datoriilor, bani care s-au platit a doua zi dupa expirarea termenului de plata, ci si pentru a deveni jucatoare libera de contract.

Consider o pierdere importanta din punct de vedere valoric pentru echipa, insa fetele au avut puterea sa treaca peste multe momente dificile in acest sezon si am incredere ca vor strange randurile si se vor mobiliza pentru a suplini plecarea Elenei Voicu. Eu am fost informat de conducerea clubului ca s-au purtat discutii pentru continuitate pana in vara, la dorinta jucatoarei, insa intre timp Elena a decis sa dea curs altei oferte.

Vreau sa ii multumesc Elenei pentru colaborare, de asemenea pentru aportul adus in tricoul echipei Dunarea Braila si sa ii urez succes la noua echipa

, a declarat antrenorul Florentin Pera.

Comentarii