Silviu Mares 16 decembrie 2019

În perioada 3.11-16.11.2019 , 7 elevi de clasa a X-a, şcoală profesională, din domeniul Industrie textilă şi pielărie, calificarea „Confecţioner produse textile”, de la Liceul Tehnologic „Edmond Nicolau” Brăila  au efectuat un stagiu de pregătire practică în Barcelos, Portugalia în cadrul proiectului ERASMUS+  cu titlul „European Steps in Professional Training”, nr. 2019-1-RO01-KA102-061679. Proiectul este cofinanţat prin programul ERASMUS+ al Uniunii Europene.

Stagiul de pregătire practică a fost  realizat în parteneriat cu organizaţia de primire Com-Prensa, Impressão Têxtil, Lda. şi organizaţia intermediară  Associação Intercultural Amigos da Mobilidade din Barcelos, Portugalia.  

Pe parcursul celor două săptămâni, elevii au desfăşurat activităţi de formare profesională, specifice meseriei, într-o companie portugheză, dobândind  competenţe profesionale la nivel european . Astfel, prin practica în fabrică, cei 7 elevi din domeniul Industrie textilă şi pielărie au dobândit cunoştinţe, abilităţi şi atitudini despre diferite operaţii tehnologice de realizare a unor produse textile variate.

Rezultatele învăţării sunt certificate prin instrumente europene, Documentul de mobilitate Europass Mobility şi recunoscute prin documente ECVET (European Credit System for Vocational Education and Training).

Elevii şi-au îmbunătăţit atât competenţele profesionale cât şi competenţele lingvistice. În timpul liber  elevii au participat la vizite culturale în  Barcelos, Porto, Guimarães, Braga, unde au dobândit  noi cunoştinţe  privind cultura şi civilizaţia portugheză.

Comentarii