Silviu Mares 18 septembrie 2019

Miercuri dimineață, Poliția Română, prin Direcția de Poliției Transporturi, a desfășurat o acțiune la nivel național, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în zona stațiilor CFR.

Timp de 4 ore, peste 1.400 de polițiști de la transporturi, rutieră și ordine publică au desfășurat controale în zona a 324 de stații de cale ferată, printre care și în Gara CFR din Brăila. 

S-a avut în vedere depistarea călătorilor frauduloși, prevenirea furturilor, depistarea persoanelor fără adăpost, prevenirea actelor de cerșetorie și comerț ambulant, precum și descurajarea oricăror fapte ilegale.

În activități au fost angrenați și jandarmi, polițiști locali și polițiști de la alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

Cu această ocazie au fost legitimate 148 de persoane şi au fost controlate în zona gărilor 106 vehicule.

De asemenea, poliţiştii au constat 31 de contravenţii, în valoare totală de peste 28.000 lei, 19 dintre acestea fiind pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 9 conform Legii 38/1991 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, şi 3 la alte acte normative.

Ca măsură complentară, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce două permise de conducere şi au reţinut un certificat de înmatriculare.

Comentarii