Silviu Mares 28 mai 2020

In varsta de 45 de ani, Neven Hrupec a semnat cu Dunarea Braila in decembrie 2019, si a reusit sa incheie sezonul pe locul 5 in Liga Florilor Mol. Acesta a ajuns la o intelegere cu HC Dunarea pentru a continua alaturi de echipa braileana in pozitia de antrenor principal si isi doreste sa aiba rezultate notabile cu HC Dunarea Braila.

«Sunt mandru si bucuros ca imi continui munca la Braila. Doresc sa felicit in primul rand echipa pentru locul 5 obtinut in Liga Florilor Mol si le doresc mult succes fetelor care nu vor mai continua alaturi de noi.  Sunt bucuros ca cei din conducerea clubului au reusit sa aduca jucatoare cu experienta si cu siguranta Dunarea Braila va fi mult mai puternica in noul sezon. Sunt nerabdator sa reincepem antrenamentele si imi doresc ca toata lumea sa fie sanatoasa, sa muncim si sa ne bucuram de rezultate impreuna », a declarat antrenorul Neven Hrupec.

Cu o experienta mare in competitiile europene, Neven Hrupec are in CV prezente in, Challenge Cup, Cupa EHF dar si in grupele Ligii Campionilor si de asemenea detine licenta MASTER COACH, obligatorie in competitiile internationale. Este de 4 ori campion cu echipa croata Podravka Vegeta, echipa cu care a obtinut si 4 Cupe ale Croatiei.

«Ne bucuram ca am prelungit intelegerea cu antrenorul Neven Hrupec. In aceasta perioada, din decembrie si pana a fost incheiat sezonul, a dat dovada de profesionalism si s-a aratat dornic de a obtine rezultate cu echipa. Ne bucuram de aceasta colaborare si ne dorim sa fie fructuoasa pentru echipa, deoarece avem si pentru sezonul urmator un obiectiv de atins”, a declarat presedintele HC Dunarea Braila, George Marius Caranica.

HC Dunarea s-a despartit deja de 4 dintre jucatoarele pe care le-a avut in lot in sezonul 2019-2020. Astfel in viitorul sezon nu vor mai imbraca tricoul echipei brailene: Gabriela Dobre, Claudia Constantinescu, Marina Razum si Natasha Krnic.

Din sezonul 2020-2021 vor juca la HC Dunarea: centrul Madalina Zamfirescu (SCM Rm. Valcea), portarul Ljubica Nenezic (Gloria Bistrita), interul dreapta Sanja Premovic (Iuventa Michalovce), interul stanga Maryia Kanaval (BNTU Minsk) si extrema stanga Jovana Sazdovska (Turinger).

Reunirea lotului va avea loc pe 22 iunie.

Comentarii