Silviu Mares 18 iulie 2019
În această seară vor fi desemnați câștigătorii premiilor la Festivalul internațional de folclor ”Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”

După două zile de concurs, astăzi emoțiile sunt maxime la Festivalul internațional de folclor ”Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”. Cei 29 de concurenți așteaptă până deseară, când va avea loc Gala Laureaților, să vadă dacă vor câștiga unul dintre premiile puse în joc de organizatori.

Printre cei 29 de concurenți se află și două tinere din Brăila, Nicoleta Ghelase, care a intrat în concurs în prima seară, și Alexandra-Georgiana Macoveiu, care a cântat pentru concurs miercuri seara.

Juriul care va decide câștigătorii premiilor este format din: Elise Stan – preşedinte, Doina Işfănoni, Daniela Gibescu, Niţă Frăţilă, Oana Petrică, Petrea Gogu, Alexandru Mica.

Gala Laureaților din această seară va începe la ora 20.00 și se va încheia cu un recital susținut de Cornelia şi Lupu Rednic, și Angelica Flutur.

Premiile oferite anul acesta sunt:

-Trofeul “Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”- 5.000 euro;

– Premiul I – 3.000 euro;

– Premiul al II –lea- 1.500 euro;

– Premiul al III –lea- 1.000 euro;

Premii speciale:

– Premiul pentru autenticitatea costumului popular – 500 euro

-Premiul pentru popularitate – 500 euro.

Comentarii