Silviu Mares 25 august 2019

Dacia Unirea Brăila a început cum nu se poate mai prost noul sezon de Liga a 3-a. Desfășurat pe terenul sintetic ”Constantin Negoescu” din Buzău, meciul dintre Metalul Buzău și Dacia Unirea Brăila a fost câștigat de gazde cu scorul de 5-0 (2-0) care a dus echipa brăileană pe ultimul loc în seria a II-a din liga a 3-a după prima etapă.

Echipa pregătită de Florentin Petre a prestat un joc slab, cu multe erori în faza defensivă. Cu mulți juniori pe teren, Dacia Unirea nu a ținut ritmul cu mult mai experimentații jucători pregătiți de Vali Stan. Brăila a început meciul de la Buzău cu 7 jucători născuți în 2001 sau mai mici, unul dintre ei fiind născut în 2004, iar pe banca de rezerve a avut doar patru jucători, toți juniori.

Tinerii jucători brăileni au rezistat fără gol primit în prima jumătate de oră. În minutul 30 Sloată a comis un fault în careu și Ionuț Radu a deschis scorul din penalty. În minutul 40 Răzvan Tănase a majorat avantajul gazdelor și a stabilit și scorul primei reprize, Metalul Buzău – Dacia Unirea Brăila 2-0.

În repriza secundă iureșul gazdelor a continuat și în minutul 47 Fatai a comis un nou fault în careu. Tot Ionuț Radu a fost cel care a executat și l-a învins din nou pe portarul Tudor. În minutul 57 Alin Iacob a mărit diferența la 4 goluri, iar în minutul 90+2 Cătălin Bardaș a marcat goul care a stabilit rezultatul final.

Dacia Unirea Brăila a jucat în formula: George Tudor – Andrei Dobre, Marius Moroianu, Silviu Sloată, Abdul Fatai Yunus – Valentin Robu, Frederic Bady (min. 75 Gabriel Ion), Daniel Mihalcea, Ștefăniță Sava (min. 50 Alexandru Duțu) – Răzvan Băcanu, Rareș Cristea.

În etapa următoare, sâmbătă, 31 august, de la ora 18.00, Dacia Unirea Brăila va juca, la Însurăței, cu ACS Recolta Gheorghe Doja, echipă nou promovată în Liga a 3-a. Până atunci, marți, 27 august, de la ora 17.30, Dacia Unirea Brăila va juca în turul III al Cupei României, în deplasare, la CS Făurei.

Comentarii