Silviu Mares 26 septembrie 2019

Astăzi dimineață, consilierii județeni au avut ședința ordinară pe luna septembrie, cu 17 proiecte pe ordinea de zi. Toate proiectele au fost aprobate în unanimitate, cu excepția celui care viza aprobarea aderării județului Brăila, prin CJ Brăila, la ADI de Utilitate Publică ”Brăila Gaz”, unde cei 10 consilieri PNL s-au abținut.

Consilierii PNL au vrut să introducă un amendament prin care dacă în interval de 12 luni nu se realizează master planul, CJ Brăila să iasă din această Asociație de Dezvoltare Intercomunitară.

Președintele CJ Vrăila, Iulian Chiriac a explicat că este aproape imposibil ca în acest interval să fie gata toate studiile de fezabilitate.

Până în prezent al această Asociație au aderat 27 de UAT-uri din cele 44 ale județului Brăila.

Liberalii, prin vocea președintelui Alexandru Dănăilă, au susținut că sunt câteva primării care au demarat pe cont propriu proiectele de alimentare cu gaze naturale în unitățile administrativ teritoriale respective. Liberalul a susținut că este posibil ca în acele UAT-uri să se finalizeze proiectele până când va fi gata Masterplanul pentru ADI ”Brăila gaz”.

Comentarii