Silviu Mares 30 iunie 2020
MFP lansează și în luna iulie noi emisiuni de titluri de stat pentru populație

Începând cu data de 01 iulie 2020, în cadrul Programului TEZAUR, Ministerul Finanţelor Publice va lansa o nouă emisiune de titluri de stat destinate exclusiv populației, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,25% și, respectiv, 4,75%. Veniturile aferente sunt neimpozabile.

Titlurile de stat pot fi cumpărate, în perioada 01-31 iulie 2020, de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului, și în perioada 01-30 iulie 2020 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, iar în perioada 01-29 iulie 2020 din mediul rural.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare.

Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile si se pot răscumpăra în avans.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitate.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe www.mfinante.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, www.comunicatii.gov.ro, www.posta-romana.ro.

Comentarii