Silviu Mares 22 mai 2020
Până în prezent la Brăila au fost confirmate 2 de cazuri, dintre care 22 vindecate

Conform unor informații, numărul celor infectați cu noul coronavirus angajați ai Direcției de Strategii din cadrul primăriei Brăila a ajuns la 5 persoane.

În această după amiază, după raportarea oficială de la ora 13.00, la Brăila au mai fost confirmate alte cazuri de infecție cu noul coronavirus. Astfel s-a ajuns la 30 cazuri confirmate de la începutul pandemiei, dintre care 8 sunt internați.

Toți cei opt pacienți sunt internați la Secția „Boli Infecțioase” de la Spitalului Județean de Urgență Brăila. Unul dintre pacienți este internat de pe 15 mai și este din comuna Cireșu, angajat la CFR. Alți doi pacienți sunt din aceeași localitate cu acesta, contacți ai acestuia, iar cinci sunt angajați ai primăriei, conform informațiilor furnizate de prefetul Cătălin Boboc.

Cazurile de la Direcția din subordinea Primăriei au stârnit acuze grave între liderul PNL Brăila și primarul municipiului. Primul l-a acuzat pe primar că a încercat să mușamalizeze existența unor astfel de cazuri, în timp ce Dragomir îl amenință pe liderul PNL Brăila că îl va acționa în instanță dacă nu își cere scuze pentru afirmațiile făcute.

Comentarii